Lunetiştii care au tras în protestatari nu au fost angajaţi de Ianukovici! Dovada audio
O nouă teorie zdruncină complet situaţia din Ucraina, cu privire la oamenii împuşcaţi în centrul Kievului
De Redactia Observator la 05.03.2014, 16:01Conform unei conversaţii telefonice între Catherine Ashton, şefa Diplomaţiei Europene, şi ministrul Afacerilor de Externe din Estonia, Urmas Paey, reiese că lunetiştii care au tras în protestatarii din centrul Kievului au fost angajaţi de liderii protestelor de pe EuroMaidan!
Înregistrarea a fost postată pe internet, informează Russia Today.
"Acum se înţelege din ce în ce mai bine că în spatele lunetiştilor nu s-a aflat Viktor Ianukovici, ci persoane din cadrul noii coaliţii de guvernare de la Kiev", a spus Paey.
"Cred că vrem să cercetăm lucrul acesta. Vreau să spun că nu credeam asta până acum, dar e interesant. Oh, Doamne!", a replicat Ashton.
Conform Russia Today, convorbirea a avut loc pe 25 februarie, iar înregistrarea a fost dată publicităţii de Serviciul de Securitate din Ucraina, care este loial fostului preşedinte Victor Ianukovici.