Antena LIVE

Curs valutar

Mama care şi-a ucis trei dintre copii, condamnată la 15 ani de închisoare. Ultimul dintre bebeluşi a murit asfixiat în sacul menajer în care a fost născut şi pe care mama l-a legat la gură

În urmă cu doi ani, un caz de-a dreptul şocant tulbura întreaga ţară. O mamă îşi ucisese în decurs de trei ani trei copii, pe care îi năştea acasă, după care îi îngropa în grădină, fără ca nimeni să ştie. Acum femeia a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru faptele sale.

De la 12.10.2021, 17:54
WhatsApp
Mama care şi-a ucis trei dintre copii, condamnată la 15 ani de închisoare. Ultimul dintre bebeluşi a murit asfixiat în sacul menajer în care a fost născut şi pe care mama l-a legat la gură Monitorul de Suceava/Shutterstock

Adevărul a ieşit la iveală, după ultima sarcină, când apropiaţii au bănuit că Ana Pardău, din satul Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor, Suceava, este însărcinată, iar mai apoi burta i-a dispărut ca prin minune. Informaţia a ajuns şi la un poliţist, care a început să facă cercetări şi în scurt timp avea să facă descoperirile tulburătoare.

Mama criminală şi fără remuşcări

În vârstă de 39 de ani, Ana Pardău, o femeia cu studii superioare şi care lucra ca ingineră la o multinațională, i-a şocat pe toţi cu faptele sale. Nimeni nu se aştepta ca femeia să recurgă la astfel de gesturi. Căsătorită din anul 2008, femeia devenea pentru prima dată mamă în 2009. După doi, respectiv şase ani, devenea din nou mamă. Doar că în toamna lui 2015, femeia rămâne din nou însărcinată.

A ţinut însă sarcina secretă, şi de cunoscuţi, dar şi de partenerul său de viaţă. Primul copil ucis, avea să se nască în luna iunie 2016. Ana Pardău a născut acasă, într-un lighean din baia locuinţei. Apoi şi-a acopoerit copilul cu o pătură, l-a ascuns în camera centralei, lăsându-l acolo până a doua zi, când a săpat o groapă în grădina casei şi l-a îngropat, după cum au arătat procurorii.

Pe acelaşi subiect

Încă două pruncucideri

În 2017, femeia a rămas din nou însărcinată. Rudele i-au observat burtica, însă femeia a negat vehement că ar fi gravidă. La începutul lui 2018, Ana Pardău năştea din nou, tot acasă, în baie, în cada plină cu apă. Copilul a fost ascuns în casa părinţilor, timp de două săptămâni, scrie Monitorul de Suceava.

La finele anului 2018, rămâne din nou însărcinată. Peste nouă luni, în luna august 2019, femeia năştea într-un sac menajer, pus deasupra toaletei, în timp ce soţul se afla la muncă, iar copiii mai mari se uitau la televizor. Potrivit anchetatorilor, Anca Pardău a legat apoi sacul menajer, pe care l-a pus apoi într-o cutie de carton pe care a dus-o în casa bătrânească şi a aşezat-o pe un dulap. Femeia a amânat îngroparea timp de două săptămâni pentru că solul era îngheţat, a mai rezultat din cercetări.

A fost momentul când poliţistul a intrat pe fir, iar faptele cumplite ale femeii au fost dezvăluite. Mai târziu, medicii de la Secția de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Județean Suceava au considerat că Ana Pardău a avut discernământ în momentul în care și-a îngropat trei nou-născuți în ultimii doi ani în curtea casei.

Acum Tribunalul Suceava a condamnat-o pe femeie la 15 ani de închisoare, însă sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În acest moment, mama criminală este în libertate, fără a avea impusă vreo interdicție de către procurorul criminalist de caz.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

mama criminala pruncucidere condamnare
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025