Managerul Spitalului CF2 din Bucureşti, cercetat pentru luare de mită. Număra banii ascuns sub birou şi scăpa imediat de plicuri
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, faţă de managerul Spitalului Clinic CF Nr.2 Bucureşti, Şerban Bucur, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită, din care cinci în formă continuată, şi a unei infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.
De Redactia Observator la 12.07.2024, 20:01El ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri aflaţi în relaţie contractuală cu Spitalul CF Nr.2, sume de bani, reprezentând un procent variabil cuprins între 5% şi 10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi plătite furnizorului/prestatorului de servicii de către unitatea medicală. ”Sumele de bani ar fi fost primite direct de inculpat, în biroul acestuia, iar, după plecarea oamenilor de afaceri, managerul Bucur Şerban ar fi verificat cu atenţie plicurile primite şi ar fi procedat la numărarea sumelor de bani, de regulă sub birou, distrugând, ulterior, plicurile”, precizează anchetatorii, potrivit news.ro.
Managerul lua un procent de 10% din valoarea fiecărei facturi din contractele unor firme cu spitalul
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 11 iulie 2024, faţă de BUCUR ŞERBAN, manager al Spitalului Clinic CF Nr.2 Bucureşti, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită, din care cinci în formă continuată, şi a unei infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată”, anunţă vineri DNA.
În perioada septembrie 2022 - martie 2024,Şerban Bucur ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri aflaţi în relaţie contractuală cu Spitalul CF Nr.2, sume de bani, reprezentând un procent variabil cuprins între 5% şi 10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi plătite furnizorului/prestatorului de servicii de către unitatea medicală.
- Incendiu de 24 de ore la un depozit de deşeuri din Satu Mare. 60 de pompieri se luptă cu flăcările
- Băiat de 15 ani, în stare gravă după ce a căzut de pe un pod în râul Putna. A fost scos din apă și dus la...
- Patru pompieri, la spital după ce li s-a făcut rău în timpul unei intervenţii. Incendiu puternic la o hală din...
Foloasele necuvenite ar fi fost pretinse şi primite de manager pentru a asigura derularea în bune condiţii a contractelor încheiate de oamenii de afaceri cu unitatea medicală pe care o conducea.
După ce unitatea medicală efectua plăţile facturilor emise de societăţile comerciale, acesta i-ar fi contactat pe oamenii de afaceri, de regulă prin apel pe WhatsApp, şi i-ar fi atenţionat că s-a făcut plata, aceştia înţelegând din acest mesaj că trebuiau să se prezinte la biroul acestuia şi să-i remită procentul cuvenit.
Număra banii ascuns sub birou
”Sumele de bani ar fi fost primite direct de inculpat, în biroul acestuia, iar, după plecarea oamenilor de afaceri, managerul Bucur Şerban ar fi verificat cu atenţie plicurile primite şi ar fi procedat la numărarea sumelor de bani, de regulă sub birou, distrugând, ulterior, plicurile. Totodată, în perioada august 2019-aprilie 2021, inculpatul Bucur Şerban, în aceeaşi calitate, ar fi încheiat 25 de contracte de achiziţii publice cu două societăţi comerciale pe care le controla fapt ce ar fi avut ca urmare obţinerea pentru sine a unor foloase patrimoniale în sumă de aproximativ 10.107.439,73 de lei, reprezentând contravaloarea produselor şi serviciilor livrate către unitatea medicală”, precizează anchetatorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Şerban Bucur trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia de manager, în exercitarea căreia inculpatul a săvârşit faptele.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.