Microbuz românesc, accident mortal pe autostrada M5 din Ungaria. Traficul a fost oprit complet după tragedie
O persoană a murit pe loc și mai multe au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau, înmatriculat în România, a fost implicat într-un accident pe autostrada M5 din Ungaria. Traficul pe tronsonul respectiv a fost oprit complet pe durata intervenţiei şi a cercetărilor.
De Redactia Observator la 09.08.2023, 12:00Conform poliției ungare, accidentul s-a produs azi noapte, în jurul orei 22.55, la kilometrul 115 al autostrăzii M5, după ce un microbuz cu numere de înmatriculare româneşti a intrat într-un parapet,
în apropierea localității Kiskunfélegyháza. Informaţiile preliminare arătau că o persoană a murit pe loc, iar alte câteva au fost rănite.
Traficul pe autostrada M5 a fost oprit complet pe durata intervenţiei şi a cercetărilor.