Miercuri va fi atins pragul de un milion de persoane vaccinate împotriva COVID, în România
Autorităţile au anunţat că, miercuri, va fi vaccinată persoana cu numărul 1 milion în România, cu câteva zile după împlinirea a 2 luni de la debutul campaniei de vaccinare.
De Redactia Observator la 03.03.2021, 07:14- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Autorităţle din domeniul medical au anunţat că, miercuri, va fi atins pragul de un milion de persoane vaccinate împotriva COVID-19 la nivel national, scrie News.ro.
Potrivit ultimelor date transmise de Comitetul de coordonare a vacinării, marţi erau vaccinate 983.997 persoane din întreaga ţară, în ultimele 24 de ore fiind vaccinate 38.158 persoane.
Campania de vaccinare a început în 27 decembrie cu personalul medical şi cel din centrele medico-sociale şi a continuat cu cea de-a doua etapă, care se derulează în present.
Etapa a doua se adresează persoanelor de peste 65 de ani, celor cu boli cronice, persoanlor dn centrele rezidenţiale, celor cu dizabilităţi, dar şi persoanelor din anumite sectoare considerate esenţiale.
”Ţinând cont de faptul că pentru etapa a doua avem aproximat un număr de 5-6 milioane de persoane eligibile, dacă aplicăm o intenţie de vaccinare de 60-70% vorbim de 3-4 milioane de persoane care ar putea să fie vaccinate. Pot să vă spun că pentru luna aprilie, foarte probabil, vom avea mai mult de 3 milioane de doze disponibile. În centrele de vaccinare vom avea locuri disponibile şi pentru persoanele din etapa a treia, aşa încât să avem o activitate cât se poate de fluentă şi continuă a ritmului de vaccinare tocmai pentru a creşte accesibilitatea persoanelor la vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi după amiază, într-o conferinţă de presă.
Citește și:Gherghiţă a precizat că nu există în acest moment o dată clară la care va începe cea de-a treia etapă de vaccinare, cea destinată populaţiei generale, însă etapa a doua şi a treia se vor derula o perioadă în paralel.
În prezent, în România sunt folosite trei vaccnuri, singurele autorizate în Uniunea Europeană.