Mii de tineri au ieșit în stradă și în marile orașe pentru a trage un semnal de alarmă: "Vrem să ne exprimăm dragostea prin a lupta pentru libertate"
Şi în restul ţării, candidatul surpriză al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a reușit să scoată mii de oameni în stradă. Împinși de strigătele celor din Capitală, protestatarii au arătat solidaritate şi au dorit să se facă auziţi în toată lumea. Nemulţumirea lor a fost clară şi răspicată: nu doresc un președinte al cărui discurs atacă valorile Occidentului și, mai ales, principiile fundamentale care le definesc identitatea. Iar furia lor a venit din nevoie profundă de a apăra ceea ce iubesc cel mai mult - România.
De Redactia Observator la 27.11.2024, 08:37Aceste imagini par a fi rupte din ziua de 16 decembrie 1989. O zi ce a scris istorie și ne-a adus libertatea pe care o trăim astăzi. Dar, din păcate, istoria pare că se repetă. Furioși că în al doilea tur al alegerilor prezidențiale a ajuns un candidat ce promovează un discurs suveranist și anti-occidental, sute de timișoreni au ieșit în stradă, pentru a trage un semnal de alarmă, la fel ca în urmă cu 35 de ani.
"Azi în Timişoara, mâine în toată ţara! Viitorul e la vest, nu vrem să fie ca în est! Sper că se poate schimba ceva!" "Ştiu că prin puterea poporului român şi prin puterea noastră, a populației, putem să atingem obiectivele. Sper să nu se repete istoria şi după aceste alegeri", spun tinerii.
Proteste în marile orașe ale României
Chiar dacă tinerii care au ieşit în stradă, nu au trăit acele vremuri grele ale regimului comunist, cei mai mulți dintre ei simt că acea perioadă ar trebui să rămână acolo unde îi este locul – în trecut. Iar prezentul, dar mai ales viitorul pe care şi-l doresc a stat pe buzele tuturor!
"Suntem aici pentru noi, pentru fraţii şi surorile noastre, pentru cei care în perioada aceasta, nu au avut dreptul de a alege. Ne iubim pe noi şi iubim semenii noştri. Vrem să ne exprimăm dragostea aceasta prin a lupta pentru libertatea, care ne lasă să ne exprimă această dragoste". "Ne-am adunat pentru a proteja anumite libertăţi pe care le-am apreciat de atâta timp, dar nu am realizat cât de fragile sunt şi cât de rapid se pot pierde". "Cred că majoritatea e de acord că direcţia noastră este una pro-europeană", spun tinerii.
Nu doar tinerii doresc să lase trecutul în urmă, ci și cei care l-au trăit pe pielea lor, care au purtat pe umeri greutatea unei perioade întunecate, marcată de durere și suferință. Pentru ei, acea eră a fost o umbră care încă îi bântuie.
"Mă sperie. să nu mă întorc la cea am trăit în toată tinereţea. Când a căzut Ceauşescu, aveam 40 de ani. Când s-a dus şi a căzut comunismul, am fost cel mai fericit om! Acum mi-e teamă! Nu mi-a fost niciodată!", spune o bătrână.
Valuri au făcut şi protestatarii de la malul mării, iar nemulţumirea a fost aceeaşi - candidatul independent, ajuns în turul doi. "De la Constanța în Timişoara, acum în toată ţara!"
"Am venit aici, în calitate de persoană cu dizabilităţi, în scaun cu rotile, să protestez împotriva extremei drepte. Nu pot să plec ca o persoană cu dizabilităţi din ţara mea, dacă va ajunge dictator", spune un tânăr.
Şi aici, tinerii cred că viitorul lor e pus în pericol de o alegere ce nu reflectă valorile lor actuale.
"Nu suntem de acord cu ideologiile pe care le are domnul Călin Georgescu. Oamenii care au murit sau au fost răniţi la Revoluţie, în 89, au luptat pentru libertatea noastră, nu ca să dăm cu piciorul la tot", spun tinerii.
Şi tinerii din Capitala Moldovei şi-au strigat la unison nemulţumirile. Printre ei s-a aflat și Larisa, o tânără studentă la Medicină, în anul cinci, care visează să salveze vieți într-o țară liberă și democratică, unde valorile ei să poată înflori.
"Nu vrem să ne întoarcem în comunism! Nu vrem să ieşim din UE. Nu vrem să ieşim din NATO. Credem în ştiinţă. Credem în medicină. Toţi românii să se trezească! Să ne unim cu toţii împotriva lui, pentru binele ţării şi al nostru, ca popor", spune Larisa.
Chiar şi în Craiova, printre miile de luminiţe colorate, un singur strigăt a răsunat. Strigătul protestatarilor s-a auzit şi la Braşov.
Oamenii care au ieșit să protesteze împotriva ideologiilor lui Călin Georgescu își doresc un viitor liber, democratic și european, în care valorile lor să fie respectate.
"Afară, afară cu ura din ţară!"