Ministrul de Interne, Carmen Dan: Nu sunt persoane decedate în incendiul din clubul Bamboo
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că nu sunt persoane decedate în urma incendiului din clubul Bamboo.
De Redactia Observator la 21.01.2017, 11:28Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că nu sunt persoane decedate în urma incendiului din clubul Bamboo.
"Nu sunt persoane decedate. Cei care sunt în terapie intensivă, sunt intoxicaţi cu fum. Majoritatea au fost în club, unii au stat pe teresă unde se putea fuma. Unii au sărit în lac, de aceea sunt persoane la ortopedie", a declarat ministrul de Interne atunci când a fost întrebată dacă sunt persoane decedate.
Carmen Dan a dăugat că exista un termen până la 30 iunie 2017 în care clubul Bamboo trebuia să obţină autorizaţia de funcţionare şi că au fost făcute mai multe controale la acest local, ultimul având loc recent.
Ea a spus că s-au făcut mai multe controale la clubul Bamboo începând din anul 2009, când a fost eliberat avizul de securitate la incendiu.
Ministrul a precizat că au fost intensificate controalele după incendiul din clubul Colectiv din octombrie 2015.
”Celula operativă s-a activita imediat după ce a fost primit primul apel la 112. Acum trebuie să facem verificări şi să stabilim cauza incendiului", a spus ministrul de Interne.