Antena LIVE

Curs valutar

MOARTEA patronului Hexi Pharma. Dezvăluiri incendiare făcute chiar de şefa DNA. Care sunt adevăratele proporţii ale corupţiei din sănătate

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că în corupţia din sistemul de sănătate sunt implicate şi firme şi companii din străinătate, subliniind necesitatea unei abordări strategice în domeniu.

De la 23.05.2016, 10:59
WhatsApp

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că în corupţia din sistemul de sănătate sunt implicate şi firme şi companii din străinătate, subliniind necesitatea unei abordări strategice în domeniu.

''Investigaţiile actuale ale DNA în dosarele pe care acum le avem în lucru ne arată că faptele de corupţie se manifestă prin aceleaşi acţiuni repetitive. În lipsa unor măsuri clare de prevenire şi control, tipologia faptelor investigate şi mecanismele care au permis săvârşirea faptelor se repetă. Este necesară o abordare strategică de prevenire a corupţiei, mai ales când vorbim de domenii care afectează direct viaţa cetăţenilor, aşa cum este domeniul sănătăţii'', a spus Kovesi, la dezbaterea "Corupţia în sistemul de sănătate - prevenire şi investigare. Experienţă, bune practici şi provocări".

Ea a dat ca exemplu o acţiune a DNA de săptămâna trecută când un manager de spital care a pretins şi primit mită pentru încheierea unui contract de achiziţii publice la un spital judeţean a fost prins în flagrant.

''În anul 2014, acelaşi director a mai fost trimis în judecată pentru acelaşi gen de fapte. Acest exemplu ne arată că nu se rezolvă corupţia în sănătate doar arestând şi investigând persoane. Dacă acest efort investigativ al organelor de aplicare a legii nu este dublat de măsuri preventive de schimbare a unor proceduri, de introducere a unor mecanisme de management şi control, atunci cetăţenii vor fi în continuare afectaţi'', a subliniat procurorul şef al DNA.

În context, Kovesi a pledat pentru pierderea funcţiilor în cazul celor anchetaţi şi condamnaţi pentru corupţie.

''Dacă cei anchetaţi şi condamnaţi pentru corupţie nu-şi pierd funcţiile publice de care s-au folosit pentru a obţine foloase ilicite, vom avea în continuare funcţionari care vor primi mită pentru a încheia contracte în domeniul achiziţiilor publice. Cu siguranţă corupţia în sănătate este rezultatul unei modalităţi netransparente de folosire a bugetului public. Cât timp planificarea unei achiziţii publice nu va fi transparentă se va folosi bugetul pentru achiziţii supraevaluate. În continuare se vor folosi banii publici pentru achiziţii de aparatură scumpă de la firme de apartament, în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiţii pentru pacienţi'', a adăugat Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit acesteia, investigaţiile au dezvăluit că, uneori, sumele primite cu titlu de mită sunt achitate prin conturi deschise la bănci în străinătate, de cele mai multe ori în centre off-shore.

''În corupţia din sistemul de sănătate sunt implicate şi firme sau companii străine, de aceea pentru DNA constituie o prioritate tragerea la răspundere penală atât a persoanelor juridice române, dar şi străine, care se ocupă de comercializarea medicamentelor şi echipamentelor medicale. (...) Este important că avem în lucru cauze în care cooperăm cu parteneri instituţionali din alte ţări, care investighează şi ei companiile, (...) iar schimbul de informaţii este esenţial'', a arătat şefa DNA.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dan condrea hexi pharma accident sinucidere conspiratie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024