Antena LIVE
Video

Momentul când rebelii houthi au capturat Galaxy Leader şi echipajul cu 25 de oameni, printre care şi un român. Ciprian abia se căsătorise anul trecut

Un marinar român a fost răpit în Marea Roşie. Nava şi echipajul de 25 de oameni au fost capturaţi de o grupare rebelă din Yemen. Imaginile obţinute în premieră de Observator arată exact momentul atacului. Marinarii n-au avut nicio şansă. Familia navigatorului român spune că a aflat de răpire de pe Internet. Ministerul Afacerilor externe a activat Celula de Criză şi face demersuri pentru recuperarea românului din mâinile miliţiilor houthi.  Israelul acuză Iranul de incident.

De la 20.11.2023, 19:53

Înarmaţi până în dinţi, pe apă şi din aer rebelii din Yemen au atacat nava sub pavilion Bahamas. Ca în filmele cu trupe comando, gurparea houthi au acţionat fulgerător, iar cei 25 de marinari au fost pradă uşoară. 

Yahya Saree, purtător de cuvânt al grupului Houthi: Forțele armate yemenite tratează echipajul navei în conformitate cu învățăturile religiei noastre islamice.

Cine este românul răpit de rebelii houthi 

Printre cei răpiţi este şi românul Ciprian Soare, un tânăr de 29 de ani din Constanţa, de profesie electrician. Era angajat la o firmă de transport naval românească din 2018 şi anul trecut s-a căsătorit. Muncea din greu pentru a asigura un trai mai bun familiei. Ultima oară a vorbit cu soţia sâmbătă seara. De atunci, nu a mai răspuns la telefon. 

Pe acelaşi subiect

Denisa Soare, soţia lui Ciprian: Are un caracter destul de puternic să reziste la astfel de situaţii. Cred că şi acum se ţine tare şi aşteaptă să ajungă acasă. 

Denisa a aflat de pe site-uri de ştiri că soţul ei este în pericol. 

Denisa Soare, soţia lui Ciprian: Am căutat pe un site de urmărire pentru nave. Am văzut cu nava nu are semnal. Am căutat şi mi-a dat o ştire din afară în legătură cu nava, am aflat de pe internet. 

Autorităţile române au dat asigurări familiei că navigatorul va ajunge în siguranţă acasă. 

Radu Filip, purtător de cuvânt al MAE: A fost activată celula de criză Interinstituţională fiind demarate procedurile standard pentru astfel de situaţii care implică cetăţeni români. 

Nava Galaxy Leader a plecat fără încărcătură din portul Korfez, din Turcia şi se îndrepta spre portul Pipavav, în India, pentru a prelua mai multe autoturisme. În Marea Roşie, nava nu a mai apucat să ajungă la strâmtoarea Bab el-Mandeb. 

Cristi Popovici, reporter Observator: Nava Galaxy Leader este un uriaş pe ape. Are o lungime de aproape 200 de metri (189 pe scris), o lăţime de 32 de metri şi un tonaj brut de 50 de mii de tone (48710 tone). Este operată de o firmă japoneză, sub pavilion Bahamas, iar unul din patroni este un afacerist israelian. Atacul s-a dat în stilul piraţilor somalezi. Mai multe şalupe s-au apropiat de navă, iar rebelii înarmaţi au urcat pe scări mobile, luând întreg echipajul ostatic. Cei 25 de marinari din Filipine, Bulgaria, Ucraina, România şi Mexic sunt acum prizonieri, nava fiind acostată undeva lângă Al Hudayah, unul din cele mai mari porturi din Yemen.

Nava este deţinută de Abraham ''Rami'' Ungar, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel. Averea sa este impresionantă: de peste 2 miliarde de dolari, bani făcuţi în special din transport martim şi import de maşini. În urmă cu doi ani şi jumătate, o altă navă a miliardarului a fost lovită de o explozie în Golful Oman.

Adrian Mihalcioiu, liderul Sindicatului Internațional al Navigatorilor: Se pune şi Marea Roşie într-o zonă de pericol, asta este cel mai grav lucru care se poate întâmpla. Îşi dau singuri la picioare o evitare acestei zone ar însemna falimentul multor ţări din zona arabă. 

Incidentul de pe Marea Roşie a fost catalogat de Israel drept un act de terorism iranian, cu grave consecinţe. Teheranul neagă acuzaţiile şi orice formă de implicare. Japonia cere ca echipajul să fie eliberat în siguranţă şi oferă sprijin statelor arabe în recuperarea navei.

Hirokazu Matsuno, purtător de cuvânt guvernul japonez: Guvernul Japoniei condamnă ferm un astfel de act. De asemenea, apelăm la Arabia Saudită, Oman și Iran să ceară cu fermitate grupării Houthi să elibereze nava și marinarii cât mai curând posibil.

Capturarea "Galaxy Leader" este doar un prim atac, promite gruparea Houthi. 

Rebelii Houthi din Yemen au lansat mai multe atacuri cu rachete şi drone împotriva Israelului de la începutul conflictului din Fâşia Gaza. La fel ca în cazul Hamas şi Hezbollah, gruparea Houthi ar fi finanţată de Iran. 

Ți-a plăcut acest articol?

marinar rapit marea rosie roman
Întrebarea zilei
Consumaţi şi deci cumpăraţi în mod regulat miere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Locul unic din România aflat în vârful unui munte pe care trebuie să-l...
Fanatik.ro
Publicat 21.05.2024
Locul din Europa unde o noapte de cazare costă doar 200 de lei. Arată ca Bali,...
Fanatik.ro
Publicat 21.05.2024
"Nicio fiară sălbatică nu este un așa mare dușman pentru un seamăn, precum...
spotmedia.ro
Publicat 20.05.2024
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman...
Gandul
Publicat 21.05.2024
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai...
Adevărul
Publicat 21.05.2024
Motivul aproape ireal pentru care Oana Zăvoranu și-a concediat avocatul chiar...
A1
Publicat 21.05.2024
Horoscopul zilei de 22 mai 2024. Gemenii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.05.2024
Cât de mulți bani câștigă Andreea Bostănică într-o săptămână, pe...
spynews.ro
Publicat 21.05.2024
Răzvan Lucescu, așa cum nu l-ai mai văzut vreodată » A dansat pe ritmurile...
GSP
Publicat 20.05.2024
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate...
Click.ro
Publicat 20.05.2024
Internetul se schimbă pentru totdeauna. Ce se va întâmpla cu Google
Useit
Publicat 21.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a...
Redacţia.ro
Publicat 21.05.2024
INVESTIGAȚIE. Ce au în comun Cristian Popescu Piedone și Nicușor Dan:...
libertatea.ro
Publicat 21.05.2024
Selena Gomez a uimit într-o rochie roșie la Festivalul de Film de la Cannes....
ZU
Publicat 21.05.2024
Turte la tigaie din aluat simplu de pâine, simple și rapide
Hello taste
Publicat 21.05.2024
Responsabilități pe care un copil nu e recomandat să le aibă. Aceste lucruri...
Deparinti
Publicat 21.05.2024
Singurul oraș din România care a reintrodus tramvaiul, după Revoluție....
ziare.com
Publicat 21.05.2024
Cine este José Manuel Rincón, Roberto Rubio din ”Dansul Pasiunii”. Ce se...
Happy
Publicat 21.05.2024
Câtă cofeină conține ceaiul verde. Poți bea ceai verde dacă ai tensiunea mare?
Medicool
Publicat 21.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024