Momentul în care un motociclist intră cu viteză într-o maşină care vira la stânga fără să se asigure, în Costineşti. Bărbatul a ajuns în comă la spital
Accident cumplit în Costineşti. Un motociclist de 42 de ani a ajuns în comă, la spital, după ce s-a izbit frontal cu motorul de o maşină.
De Redactia Observator la 22.05.2022, 09:19Totul s-a întâmplat vineri dimineaţa, pe DN 39 Constanţa - Mangalia, în zona bifurcaţiei din Costineşti. În imaginile surprinse de camera de bord a unui alt participant la trafic se observă cum motociclistul, care circula cu viteză mare, nu mai poate evita un autoturism care a virat la stânga fără a se asigura.
Impactul a fost unul violent, tânărul de pe motor fiind proiectat pe şosea, la câţiva metri distanţă. Echipajele de salvare sosite la faţa locului l-au găsit pe acesta inconştient. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital, unde a rămas în comă. Polițiștii constănțeni continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.