Noua metodă de înşelătorie prin care o femeie din Călăraşi a pierdut 36.000 de lei. Doi inculpaţi, prinşi în flagrant
O femeie în vârstă de de 66 de ani din comuna Dor Mărunt, din judeţul Călăraşi, a fost înşelată prin metoda "investment scam" cu suma totală de 36.000 lei, doi inculpaţi fiind prinşi în flagrant în timp ce primeau de la aceasta un plic cu o sumă de bani.
De Redactia Observator la 17.07.2024, 18:07"La data de 16 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie de 66 de ani din comuna Dor Mărunt cu privire la faptul că a fost victima unei înşelăciuni ce are ca mod de operare 'investment scam'. (...) Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Călăraşi, au stabilit că, la data de 27 iunie a.c., femeia de 66 de ani ar fi accesat un link al unei reclame privind cumpărarea de acţiuni, şi-ar fi introdus datele personale şi, la scurt timp, ar fi fost abordată de o persoană necunoscută, care i-ar fi spus că va fi contactată de un expert financiar. Ulterior, femeia ar fi fost contactată de o altă persoană, iar sub îndrumarea acesteia ar fi instalat o aplicaţie şi ar fi transferat din contul său bancar 1.000 de lei, bani ce ar fi reprezentat investiţia minimă", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Română.
Femeia ar fi dat 18.000 de lei cash unei persoane necunoscute
Ulterior, la data de 1 iulie, sub îndrumarea aceleiaşi persoane, femeia ar fi dat 18.000 de lei unei persoane necunoscute, care s-ar fi prezentat la domiciliul acesteia, spun anchetatorii.
"La data de 10 iulie a.c., sub îndrumarea unei alte persoane, persoana vătămată a depus 15.000 de lei la un ATM Bitcoin, din municipiul Bucureşti. În continuare, la data de 12 iulie a.c., din contul bancar al femeii ar fi fost efectuate mai multe tranzacţii financiare, pe care nu le-ar fi recunoscut, în valoare de 3.000 de lei. Astfel, persoanei vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu total de 36.000 de lei", mai arată sursa citată.
Două persoane au fost prinse în flagrant când primeau banii de la femeie
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Dor Mărunt, alături de cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au desfăşurat o acţiune în urma căreia persoanele bănuite, un bărbat de 62 de ani şi o femeie de 35 de ani, din comuna Bezdead, judeţul Dâmboviţa, au fost prinse în flagrant delict, după ce ar fi primit de la femeia de 66 de ani un plic cu o sumă de bani.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.