O femeie din Iaşi a vrut să jefuiască o bancă folosind o foarfecă. Aventura ei s-a încheiat înainte de a ajunge poliţia
O femeie a intrat, vineri, într-o unitate bancară din municipiul Iaşi şi a cerut bani, ameninţându-i pe angajaţi cu o foarfecă, ea fiind scoasă ulterior afară. Femeia a fost identificată şi prinsă de poliţişti pe o stradă din Iaşi, fiind dusă la audieri, notează news.ro.
De Redactia Observator la 09.12.2022, 17:01În jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie au fost sesizaţi că o femeie a intrat în unitatea Alpha Bank din cartierul ieşean Păcurari, a scos o foarfecă şi a solicitat bani. Aceasta nu a primit ce a cerut, fiind imediat scoasă din incinta unităţii bancare de către angajaţi. În urma incidentului nu au rezultat victime.
Femeia a fost identificată de poliţişti, fiind găsită pe o stradă din zona Canta, având foarfeca în poşetă. Ea a fost dusă la audieri. Reprezentanţii Alpha Bank România, banca vizată de tentativa de jaf, au precizat că angajaţii şi echipa de intervenţie a băncii au reacţionat cu promptitudine şi au împiedicat sustragerea banilor. Clienţii aflaţi în agenţie la ora evenimentului nu au fost implicaţi şi nici afectaţi de acest incident.