O fetiţă cu autism a fost la un pas de moarte, după ce a căzut într-o fântână! Copila de 5 ani a supravieţuit agăţată de găleată
Încă un copil a fost la un pas să îşi piardă viaţa după ce a căzut într-o fântână. S-a întâmplat într-o localitate din Dâmboviţa, la nici trei săptămâni de când Dănuţ - un băieţel de doi ani - a fost salvat dintr-un puţ adânc de 20 de metri, într-un sat din Teleorman.
De Redactia Observator la 13.05.2017, 19:34Încă un copil a fost la un pas să îşi piardă viaţa după ce a căzut într-o fântână. S-a întâmplat într-o localitate din Dâmboviţa, la nici trei săptămâni de când Dănuţ - un băieţel de doi ani - a fost salvat dintr-un puţ adânc de 20 de metri, într-un sat din Teleorman.
Maria a stat aproape jumătate de oră agăţată de o găleată, la doi metri adâncime, iar fiecare mişcare putea să o facă să alunece şi mai adânc. Sau să o ucidă. Pompierii vorbesc şi în acest caz despre o operaţiune de salvare dramatică. Maria comunică greu, pentru că suferă de autism. Iar fiecare clipă a contat, pentru că risca să se sugrume cu lanţul găleţii. Urmează imagini care pot afecta emoţional.
O fetiţă de numai cinci ani s-ar fi jucat lângă fântână şi a căzut. Maria a rămas agăţată de o găleată, care a ţinut-o la o adâncime de doi metri, deasupra apei.
Pompierii alertaţi de familie au trimis imediat în oraş două echipaje de intervenţie şi un excavator, pregătit să sape lângă fântână, dacă fetiţa nu ar fi putut fi adusă mai uşor la suprafaţă. Unul dintre salvatori a fost ţinut de picioare de colegi, aşa încât să o poată prinde pe Maria cu mâinile.
După o jumătate de oră, copila a fost scoasă din fântână, în siguranţă. Pentru salvarea ei a fost trimis un elicopter, care a aterizat pe stadionul din oraş.
Copila are autism şi comunică greu cu echipa de salvatori.
Este al doilea caz, în numai trei săptămâni, când salvatorii sunt chemaţi să scoată un copil căzut în fântână. Recent, un băieţel de numai doi ani dintr-un sat din Teleorman a stat 11 ore, pe jumătate în apă, în puţul în care a alunecat, din joacă.