O persoană a murit, după ce mașina pe care o conducea s-a rupt în două la impactul violent cu un alt autoturism, în Ialomița
O persoană a murit și alta a fost rănită, luni seara, în urma unui accident între două mașini, pe DN 2A, în zona Popasului Chirana, județul Ialomița.
De Redactia Observator la 20.06.2022, 22:22Potrivit ISU Ialomița, accidentul s-a produs în jurul orei 20:10, pe DN 2A, între două mașini. Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au venit și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.
Mașină ruptă în două în urma impactului violent
În urma impactului au rezultat două victime. Una dintre ele a fost monitorizată de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Slobozia.
Cea de-a doua victimă a fost găsită în stop cardio-respirator. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, dar din nefericire victima a fost declarată decedată. Polițiștii verifică din ce cauză s-a produs accidentul.
Una dintre mașini s-a rupt pur și simplu în două în urma impactului violent.