Pedofil din Hunedoara, demascat de mama unei fetiţe de 7 ani pe care individul de 20 de ani încerca s-o racoleze
Caz tulburător la Hunedoara. Un pedofil a fost demascat de mama unei fetiţe de doar 7 ani pe care individul încerca să o racoleze online. Tânărul de 20 de ani a abordat-o pe fată prin intermediul unei aplicaţii, i-a trimis poze în ipostaze sexuale, şi chiar i-a cerut să se întâlnească. A fost momentul când mama copilei a sesizat Poliţia.
De Diana Speretoiu la 04.02.2025, 13:53- Averea colosală a cuplului Laura Vicol-Vladimir Ciorbă. Procurorii au ridicat genţi şi bijuterii. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Regula zgârcitului sau cum să rezişti tentaţiei de a-ți cumpăra ceva spontan. Guda: Sunt mândru că sunt econom
Un tânăr de 20 de ani din judeţul Hunedoara este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale, după ce ar fi cerut online unei fete de 7 ani, din judeţul Prahova, să-i trimită fotografii în ipostaze indecente. Fără să ştie, bărbatul a purtat discuţia cu mama fetei, pe telefonul acesteia.
”Poliţiştii Municipiului Hunedoara au fost sesizaţi, în data de 11 ianuarie a.c., cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani ar fi abordat, prin intermediul unor aplicaţii on line, o minoră, căreia i-ar fi solicitat fotografii în ipostaze indecente”, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
După verificări, s-a constatat că, în perioada 04-10 ianuarie, tânărul de 20 de ani, din municipiul Hunedoara, ar fi purtat discuţii prin intermediul unor aplicaţii online cu o minoră în vârstă de 7 ani, din localitatea Băicoi, judeţul Prahova, în care îi solicita fotografii în ipostaze indecente.
”Politiştii au identificat minora în cauză, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că telefonul pe care ar fi avut loc discuţiile în cauză ar aparţine mamei copilei, aceasta fiind cea care ar fi purtat discuţiile cu tânărul de 20 de ani”, a mai transmis IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru racolare de minori în scopuri sexuale.