Pedofil prins când încerca să violeze fiica de 8 ani a unui prieten, într-un parc din Cluj-Napoca. Bărbatul a mai agresat trei fetițe în trecut
Un pedofil recidivist a fost prins de polițiști în timp ce încerca să abuzeze fetița de 8 ani a unui prieten în Parcul Expo Transilvania din Cluj-Napoca. Polițiștii au fost alertați de un martor care a văzut bărbatul care atingea fetița dezbrăcată în iarbă și l-au prins la scurt timp de la apel.
De Ana Maria Ghiarasim la 08.07.2021, 16:11”Bărbatul a disparut când a izbucnit scandalul, dar l-au identificat și depistat rapid colegii de la municipiu”, a declarat o sursă din rândul anchetatorilor.
Pedofilul a încercat să abuzeze de fiica unui prieten
Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 11.45, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către o persoană, cu privire la faptul că un bărbat care se afla într-un parc din municipiu, alături de un minor, ar fi avut un comportament care părea a fi suspect, acesta luând copilul în brațe, mai apoi îndreptându-se într-o zonă cu vegetație. După ce bărbatul a fost informat despre faptul că va fi solicitată prezența unui echipaj al poliției, cel în cauză a părăsit parcul, deplasându-se într-o direcție necunoscută cu minorul.
Polițiștii l-au găsit pe bărbatul acuzat de fapte de pedofilie la aproximativ 10 minute de la solicitare. Fetița nu era cu el, aceasta fiind găsită de anchetatori la domiciliu. Polițiștii l-au reținut pe bărbat și urmează să fie prezentat procurorilor.
- Paramedic SMURD din Constanța, denunțat de soție că abuza fetițele care veneau să se joace cu fiica lui....
- Bill Gates a închis ochii la acuzațiile aduse lui Jeffrey Epstein. Miliardarul credea că acesta îl va ajuta să...
- Cine este preotul prins în flagrant în timp ce abuza de un adolescent. Ce decizie au luat mai marii bisericii
Pedofilul recidivist fusese eliberat în 2020
Cazul este deosebit de grav, cu atât mai mult cu cât el este recidivist, eliberat după ce a executat 3 ani din pedeapsa de 5 ani primită pentru o faptă din 2014.
Acum bărbatul era cu fiica unui prieten în parcul din cartierul Mărăști și cu care ar fi încercat să întrețină relații sexuale.
Pedofilul a fost eliberat din Penitenciarul Bistrița în 2020. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare după ce, în septembrie 2014, a pipăit mai multe fetițe într-o baie. El a fost condamnat în 2017 la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat după doar trei ani după gratii.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, în acest moment fiind efectuate cercetări privind comiterea infracțiunii de agresiune sexuală, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Articol realizat cu informații obținute de reporterul Observator Alex Prunean.