Petreceri pe bandă rulantă în Dolj. Poliţiştii au împărţit zeci de amenzi petrecăreţilor care au uitat de restricţii
Dorinţa de a petrece ca înainte de pandemie i-a făcut pe mulţi să uite de restricţii. Într-o localitate din Dolj o petrecere de majorat a fost spartă de poliţişti, după ce chiar unul dintre petrecăreţi a postat un filmuleţ de la eveniment pe reţelele de socializare.
De Redactia Observator la 07.05.2021, 14:35- Poliţiştii din Dolj au împărţit zeci de amenzi petrecăreţilor care au uitat de restricţii
De la sărbătorit până la ultimul invitat au primit amenzi pentru că nu au respectat regulile de distanţare şi nu au purtat mască.
La fel s-a întâmplat şi în cazul unei petreceri private organizată în Craiova. Sărbătorita a primit cadou de la poliţişti o amendă în valoare de 1000 de lei, iar cei 18 oaspeţi au cotizat şi ei la bugetul statului cu 4500 de lei în total.
Tot în Dolj curge cu amenzi pentru patronii societăţilor comerciale care nu respectă regulile din pandemie, dar şi pentru pasagerii care nu poartă masca în mijloacele de transport în comun.