Poliţist din Arad, condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă
Magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara au dispus condamnarea la închisoare cu suspendare a unui poliţist din Arad acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.
De Cristi Ioniţă la 16.04.2021, 13:54- Poliţistul ar fi comis infracţiunile în 2016.
Poliţistul activa în cadrul Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi a fost pus sub acuzare pe motiv că ar fi intervenit pe lângă colegi pentru ca aceştia să nu ia măsurile legale care se impuneau în diverse situaţii faţă de mai mulţi şoferi prinşi că încălcau dispoziţiile legale în trafic.
Poliţiştii de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au demarat o anchetă în baza unui denunţ primit şi au stabilit că, în 2016, "anumiți conducători auto, cărora fostul polițist le asigura protecția, îl apelau telefonic pe acesta atunci când erau verificați de alți polițiști rutieri, colegi ai inculpatului, iar agentul de poliție, prin diverse metode, lua legătura cu aceștia din urmă și îi determina fie să nu aplice sancțiunile contravenționale constatate, fie să procedeze la aplicarea unui avertisment și nu a unei sancțiuni pecuniare".
După aproape cinci ani de la comiterea infracţiunilor, poliţistul a fost condamnat, definitiv, la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, urmând să se afle timp de trei ani sub supravegherea autorităţilor.