Antena LIVE

Ploi și vijelii în 12 județe din estul și sud-estul țării. Nu scăpăm de vremea rea nici de 1 Mai

Prognoza meteo 30 aprilie 2020. Meteorologii au emis, joi, o alertă cod galben de ploi şi vijelii, valabilă pentru 12 judeţe din estul şi sud-estul ţării, începând de la ora 13.00 până la ora 21.00.

De la 30.04.2020, 10:55
Ploi și vijelii în 12 județe din estul și sud-estul țării Profimedia Images/ imagine ilustrativă

Astfel, începând de joi, 30 aprilie, ora 13.00, în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi în estul si sudul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60...70 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, averse ce vor avea şi caracter torenţial. 

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse. Codul galben e valabil până la ora 21.00.

Vreme rea în toată ţara, în intervalul 1-4 mai

Începând de vineri de la pranz, 1 mai, până luni seară, 4 mai, la ora 22:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. 

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp

Citește și:
Alertă de grindină și vijelii în toată țara. Meteorologii anunță ploi torențiale până mâine seară
Furtuna care a lovit Satu Mare a provocat pagube

Ți-a plăcut acest articol?

vremea meteo prognoza meteo
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024