Programul STB şi Metrorex de Crăciun şi Revelion 2022. Cum vor circula mijloacele de transport în comun
Vehiculele Societăţii de Transport Bucureşti (STB) vor circula în zilele de Crăciun (25 - 26 decembrie) şi de Anul Nou (1 şi 2 ianuarie) conform programului unei zile de duminică, a anunţat, vineri, STB, potrivit Agerpres. Totodată, Metrorex a anunţat că trenurile de metrou vor circula la un interval de 10 minute, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.
De Redactia Observator la 23.12.2022, 17:21- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Potrivit STB, în toată perioada 25 decembrie 2022 - 2 ianuarie 2023, autobuzele celor 21 de linii cu program consacrat de noapte şi cele ale liniei 783 vor asigura serviciul de transport pe timp de noapte după programul normal.
Pentru a afla în timp real orele de sosire în staţii a mijloacelor de transport public, STB recomandă utilizarea aplicaţiei gratuite Info Transport Bucureşti, care este disponibilă în Google Play şi App Store, precum şi pe site-ul societăţii: https://info.stbsa.ro.
Metrorex a anunţat că trenurile de metrou vor circula la un interval de 10 minute
Tot vineri, Metrorex a anunţat că trenurile de metrou vor circula la un interval de 10 minute, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.
- Programul de Sărbători al băncilor 2022. În ce zile sunt deschise, BCR, ING, Raiffeisen, BRD sau CEC
- Program supermarketuri de Crăciun 2022. Cand sunt deschise Carrefour, Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, MegaImage, Cora
- Programul de Sărbători al mall-urilor 2022. În ce zile sunt deschise Mega Mall, AFI, Băneasa, Park Lake sau Sun...
"Metrorex asigură transportul călătorilor cu metroul în perioada sărbătorilor de iarnă şi prezintă programul de circulaţie a trenurilor. În perioada 24 - 26 decembrie a.c. şi 31 decembrie a.c. - 2 ianuarie 2023, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale. Astfel, pe Magistrala 1 (Pantelimon - Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Preciziei - Anghel Saligny), Magistrala 4 (Gara de Nord 2 - Strauleşti) şi Magistrala 5 (Eroilor 2 - Valea Ialomiţei/Râul Doamnei), circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura la un interval de 10 minute", se precizează într-un comunicat al companiei.
În noaptea de Revelion, 31 decembrie 2022/1 ianuarie 2023, pe toate magistralele, circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura la un interval de aproximativ 10 minute, precizează sursa citată.