Protest major la Casa de Asigurări de Sănătate joi, 2 noiembrie 2023. Toate activităţile vor fi blocate, inclusiv procesarea concediilor medicale
Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate anunţă un protest major pe perioadă nedeterminată. Ceea ce înseamnă că toată activitatea va fi blocată, inclusiv relaţiile cu publicul sau procesarea concediilor medicale.
De Andreea Petrescu la 01.11.2023, 18:20Andreea Petrescu, reporter Observator: Tot ce înseamnă activitate cu publicul la nivelul caselor judeţene de asigurări, dar şi la nivelul CNAS se sistează începând de mâine, pentru o perioadă nedeterminată, spun sindicaliştii care avertizează asupra faptului că solicitările din partea asiguraţilor, cum ar fi eliberarea unor documente, adeverinţe, tipizate sau chiar a cardurilor naţionale de sănătate sau a celor europene nu vor fi date curs, din cauza faptului că este nevoie de acest protest pentru că cer salarii mai mari.
Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate vor salarii mai mari
Au nevoie ca nivelul salariilor din casele de asigurări de sănătate să ajungă la nivelul anului 2023, în condiţiile în care acestea nu au mai fost indexate începând din anul 2018. Spuneau că din acest motiv, în ultimii patru ani, au pierdut 25% din numărul angajaţilor din acest sistem şi mai mult decât atât, din vară până acum, peste 100 de persoane au plecat din sistem şi s-au angajat la alte instituţii, acolo unde salariile sunt mult mai bune. Spuneau că nici la concursurile de angajare nu se prezintă nimeni, tocmai din cauza acestui nivel al salariilor.
Repetăm, aşadar, această activitate a caselor de asigurări de sănătate este sistată începând de mâine, iar sindicaliştii spun că aşteaptă negocieri, aşteaptă să fie chemaţi la discuţii atât la nivelul Ministerului de Finanţe, cât şi la nivelul Camerei Deputaţilor, acolo unde o lege care a fost înaintată în vara acestui an s-a blocat începând cu luna septembrie a acestui an.