Antena LIVE

Curs valutar

Rafaelo Varga: “Foarte multe familii mă vor în casa lor, chiar şi Răzvan de la Neatza mi-a făcut o invitaţie!”

Rafaelo Varga, concurentul de la X Factor care a impresionat o ţară întreagă are doar 16 ani, însă sufletul lui are poate maturitatea necesară să treacă peste toate greutăţile pe care viaţa i le-a adus

De la 07.10.2014, 13:08
WhatsApp
Galerie (2)

Rafaelo Varga, concurentul de la X Factor care a impresionat o ţară întreagă are doar 16 ani, însă sufletul lui are poate maturitatea necesară să treacă peste toate greutăţile pe care viaţa i le-a adus. Greu încercat de viaţă, crescut la casa de copii, lui Rafaelo pur şi simplu nu i-a venit să creadă că a ajuns în faţa juraţilor. Tot ce îşi doreşte este să aibă o carieră şi să lupte pentru visul lui, deşi nu are parte de căldură din partea unei familii.

Ieri, Rafaelo a venit în Bucureşti, tocmai de la Satu Mare, iar surprizele s-au ţinut lanţ pentru el. Copilul a crescut la un orfelinat şi a învăţat să vorbească româneşte corect uitându-se în fiecare seară la Observator, iar ieri, preferata lui, Andreea Berecleanu, l-a invitat în redacţia ştirilor. Rafelo a mers şi la Neatza cu Răzvan şi Dani, dar şi Acces Direct, unde i-a povestit Simonei ceva foarte emoţionant: ”După X Factor, foarte multe familii mă vor în casa lor, să îmi ofere ceea ce familia mea şi sistemul nu mi-au oferit. Chiar şi Răzvan de la Neatza mi-a făcut o invitaţie, dar la vârsta mea nu cred ca aş mai fi pregatit pentru asta. Acum pe primul loc este şcoala”, a povestit Rafaelo la Acces Direct.

Concurentul X Factor ştie că în primul an de viaţă a fost abandonat, dar nu ştie sigur când şi cum s-au întâmplat lucrurile: „Am înţeles că mama m-a lăsat într-un coş de gunoi sau într-o şură, nu ştiu exact, dar îi mulţumesc dacă mă aude acum, pentru că mi-a dat un nume foarte frumos, Rafaelo”, a povestit el. „Nu-mi dau seama cum ar fi să am o mamă sau un tată. Am înţeles, din păcate, că tatăl meu a murit”, a mai spus Rafaelo.

O ţară întreagă a urmărit povestea extraordinară de viaţă a lui Rafaelo, spusă la Acces Direct, emisiunea prezentată de Simona Gherghe impunându-se ca lider detaşat de audienţă, pe toate segmentele de public. În minutul de maximă audiență al emisiunii, atins la 18:57, Antena 1 obținea pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani un vârf de audiență de 9,2 puncte de rating și 32,3 procente din cota piață, în vreme ce următorul clasat, Pro Tv, obținea tot atunci numai 4,9 puncte de rating și 17,4 % cota de piață.

Românii au preferat să urmărească “Acces Direct”, astfel că emisiunea prezentată de Simona Gherghe a fost lider absolut de audiență ieri pe toate targeturile. Așa se face că la nivelul publicului comercial cu vârste curpinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a fost lider cu o medie 5,5 puncte de rating și 23,3 procente din cota de piață, pe locul al doilea clasându-se Pro Tv cu 4,3 puncte de rating și 18,3 % cota de piață. Şi pe publicul din urban, Antena 1 a condus cu o medie de 6,8 puncte de rating și 23,3 % cota de piață, aproape dublu faţă de locul second, Pro Tv, ce înregistra atunci o medie de 3,8 puncte de rating și 12,9 % cota de piață. Antena 1 a fost lider și la nivelul întregii populații a țării, cu o medie de 5,8 puncte de rating și 23,5 % cota de piață, urmată de Pro Tv cu 3,7 puncte de rating și 15,1 procente din cota de piață.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

invitatii x factor
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024