Răsturnare de situaţie în cazul lui Bănel Nicoliţă. Fratele fostului fotbalist: "Nu pot să spun unde este plecat"
Fratele lui Bănel Nicoliţă neagă că fostul fotbalist al Stelei ar avea probleme cu cămătarii şi spune că doar a plecat din ţară pentru a antrena copii în străinătate.
De Redactia Observator la 28.10.2021, 14:36În ultimele zile au apărut informaţii potrivit cărora fostul fotbalist Bănel Nicoliţă ar avea datorii la cămătari şi a fugit în străinătate pentru a face rost de bani. Fratele acestuia neagă însă vehement zvonurile şi spune doar că munceşte în altă ţară, fără a spune care.
“Bănel nu are datorii la nimeni. El este bine sănătos, este plecat din țară iar acolo joacă fotbal și antrenează o grupă de copii. Familia este bine. Chiar mă amuz când citesc tot felul de invenții ale presei centrale. Bănel este obișnuit să facă lucruri foarte bune și așa face în acest moment. Nu pot să spun unde este plecat, dar vă asigur că este bine”, a declarat Stelian Nicoliță pentru Obiectiv de Brăila.
Antrenorul care l-a descoperit pe Bănel Nicoliţă se declară surprins de zvonuri
Ionel Iuga, antrenorul de la Dacia Unirea în 2001 şi cel care i-a acordat încredere şi l-a făcut căpitanul echipei, spune că speră să nu fie adevarată povestea cu datoriile la cămătari.
“M-a surprins această veste. Eu îl știu pe Bănel cum era când îl antrenam, era un caracter deosebit. Țineam la el ca la copilul meu. Era un băiat educat la acea vreme. Cu toate că cei din conducerea clubului nu erau de acord, eu am decis în 2001 să-i dau banderola de căpitan la Dacia Unirea, deși în echipă erau fotbaliști care trecuseră și prin prima ligă. Și nu m-a dezamăgit. Parcă nu-mi vine să cred ceea ce se scrie acum despre el. Dacă o fi așa, realmente îmi pare rău”, a mărturisit Ionel Iuga pentru Obiectiv de Brăila.