Rata de infectare în București a scăzut sub 3 la mie. Ce restricţii vor fi ridicate şi când
Veste bună primită de bucureșteni, în Vinerea Mare. Capitala a coborât astăzi sub pragul de 3 infectări la mia de locuitori și ne putem aștepta la noi ridicări de restricții.
De Cornel Preda la 30.04.2021, 19:36Rata de incidența cumulată calculată la 14 zile a ajuns luni, în București, la 2,98 la mie.În momentul în care rata scade sub trei la mia de locuitori, vom putea merge la restaurant şi în interior, dar şi la cinema sau alte spectacole.
Conform surselor Observator, restricțiile nu se vor ridica imediat, ci, cel mai probabil, de luni. Prefectul Capitalei Alin Stoica ne-a anunţat că o şedinţă a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență ar putea avea loc duminică, pentru a decide relaxarea restricţiilor, în cazul în care rata de infectare se menţine pe trendul descendent şi sub 3 la mia de locuitori.
Conform legislației în vigoare, ședința poate fi convocată în termen de 48 de ore. "Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică", a declarat Alin Stoica.
În cazul în care rata de infectare nu se menţine sub 3 la mia de locuitori, în următoarele două zile şi indicele creşte uşor, atunci această hotărâre nu va mai fi luată de către Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a adăugat Stoica, ci se va aştepta un nou interval până când se va constata o scădere sub 3 la mie.
Ce restricții s-au ridicat la coborârea sub pragul de 3,5/1000
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat după şedinţa Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă, convocată în contextul în care incidenţa COVID-19 a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori, că deplasarea persoanelor este permisă în Bucureşti până la ora 22,00 şi în weekend, operatorii economici pot funcţiona şi vineri, sâmbătă şi duminică până la ora 21,00, iar sălile de sport/fitness se pot redeschide.
"Restul măsurilor rămân în vigoare, cel puţin până incidenţa va scădea sub 3 la mie, ceea ce ne dorim cu toţii, pentru a putea să redeschidem sălile de spectacol, restaurantele, să avem o relaxare un pic mai mare. (...) Aplicabilitatea acestei hotărâri este începând cu ora 00,00 a zilei de mâine. (...) Pentru Paşte nu avem interdicţii suplimentare, sunt măsurile pe care le ştim cu toţii. În noaptea Paştelui este permisă deplasarea tuturor cetăţenilor care doresc să meargă la slujba de Înviere, în intervalul 22,00 - 5,00", a transmis prefectul Capitalei.