Revoltă după moartea lui Ionuț, care a pierit sub ochii tatălui, la pescuit: "Dacă ambulanţa venea mai devreme, poate avea o şansă"
Ionuţ Brânzoiu, tânărul care a pierit electrocutat la pescuit, sub ochii tatălui, a fost înmormântat în cimitirul din Valea Nehoiului. Părinţii sunt devastaţi și se gândesc să dea în judecată proprietarii bălţii pentru că nu au montat indicatoare care să anunţe pericolul.
De Veronica Micu la 21.07.2020, 10:28- Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 19 de ani din localitatea Nehoiu, județul Buzău.
- Ionuț Brânzoiu a murit electrocutat, sub privirile tatălui său, pe care îl însoțise la pescuit.
Nenorcirea a avut loc în zona lacului Blasova, din Insula Mare a Brăilei.
Tânărul de 19 ani venise să se relaxeze cu tatăl său şi cu alţi doi prieteni, la baltă, când, la un moment dat, a decis să meargă spre un alt canal din zonă.
Când a trecut pe sub firele de înaltă tensiune, s-a electrocutat.
"Nu ştiu dacă a atins firele cu undiţa sau a făcut arc electric. Eu eram mai în spate. Când am venit la el, era căzut pe spate", mărturisește Mihai Brânzoiu, tatăl lui Ionuţ.
Bărbatul l-a resuscitat cu disperare, în speranţa că îl va salva până când aveau să ajungă echipajele de ambulanţă.
"Eu l-am resuscitat continuu, aşa mi s-a zis. Avea puls. Poate dacă venea ambulanţa cu 15 minute mai devreme era altă treabă, avea o şansă în plus", a mai spus bărbatul, potrivit adevarul.ro.
"Nu înţeleg de ce nu era un panou"
De-a lungul timpului, în zona lacului Blasova au avut loc numeroase tragedii, liniile de înaltă tensiune din zonă fiind un real pericol pentru mulţi pescari.
Familia lui Ionuț este revoltată, pentru că autorităţile nu au montat indicatoare de avertizare.
"Am mers la pescuit de copil. Nu am auzit că te poţi curenta cu undiţa. Nu înţeleg de ce nu era un panou. El era un copil. Dacă vedea că e un pericol, nu era nebun să se ducă", spune Lucian Brînzoiu, unchiul băiatului.
Pe balta care i-a adus sfârşitul, adolescentul a mers şi anul trecut, tot cu tatăl său. Sfâşiat de durere, bărbatul a postat un mesaj sfâşietor pe Facebook.
"Acum un an, aceeaşi locaţie, Blasova. A fost bine, a fost frumos. Anul ăsta, tot acolo. Numai că s-a terminat totul înainte să înceapă! Dumnezeu să te aibă în pază!" a scris tatăl băiatului.
Ionuț era din localitatea Valea Nehoiului, din Buzău.Terminase anul trecut liceul, iar pescuitul era cea de-a doua mare pasiune a sa, după bucătărie.
Tânărul se pregătea să plece la un restaurant din Braşov, pentru a învăţa mai mult şi a-şi putea deschide şi el, în viitor, propriul local, aşa cum visa.
Citește și: