România va fabrica rachete interceptoare de ultimă generație. SkyCeptor poate doborî rachete balistice şi de croazieră
România va fabrica, la Ploieşti, rachete interceptoare de ultimă generaţie. Nu doar pentru apărare, ci şi pentru export, speră miniştrii cabinetului Ciucă. Parteneriatul semnat între Electromecanica Ploieşti şi firma americană ce produce astftel de armament poate să însemne renaşterea industriei de apărare.
De Redactia Observator la 05.05.2022, 09:18Întâlnirea a avut loc ieri dimineaţă, la sediul Electromecanica, de lângă Ploieşti. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, prezent la importantul eveniment, a evidenţiat importanţa revitalizării industriei de apărare.
"Toată lumea este interesată de forţa de muncă. Trebuie să recâştigăm industria noastră de apărare, să recâştigăm specialiştii, să întinerim forţa de muncă din apărare", a declarat Vasile Dîncu.
Sistemul SkyCeptor este un sistem potrivit, în special, pentru ţările din Europa Centrală şi de Est. Romania va deveni prima ţară care va folosi cea mai noua versiune a acestui sistem de apărare.
"Este un sistem foarte performant, însă are avantajul fantastic că este mai ieftin, deci şi-l poate permite oricine", a continuat ministrul Apărării Naționale.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 69 LIVE TEXT. Atacuri cu rachete în Liov, rușii au țintit infrastructura electrică...
- Ucrainenii au doborât încă un elicopter rusesc de atac Ka-52. Rusia ar fi pierdut 11 astfel de aparate de la...
- Propaganda Rusiei face "simulări" de atacuri cu rachete: ruşii avertizează că rachetelor lor pot lovi Marea...
SkyCeptor poate doborî rachete balistice şi de croazieră
SkyCeptor este o rachetă interceptoare ce poate doborî rachete balistice şi de croazieră, dar şi alte tipuri de ameninţări avansate în aer.
"Cred cu tărie că semnarea acestui memorandum înseamnă mai mult decât un angajament de afaceri, reprezintă începutul unui parteneriat pe termen lung între noi toţi", a spus Wesley Kremer, președintele companie americane Raytheon.
"Electromecanica Ploieşti şi Romarm să vină şi cu componanenta de cercetare/dezvoltare. Este important ca pe lângă facilitatea de producţie să venim şi cu partea de inovare", a explicat Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Memorandumul semnat la Ploieşti poate însemna şi un start al exportului de echipamente militare, speră ministrul Apărării, care susţine că România poate să joace un rol important pe piaţa Europei de Est.