Video Propaganda Rusiei face "simulări" de atacuri cu rachete: ruşii avertizează că rachetelor lor pot lovi Marea Britanie, Franţa sau Germania în doar 3 minute
Înarmarea Ucrainei de Occident ar putea întrerupe complet dialogul între Moscova şi Kiev, avertizează autorităţile ruse. Asta în timp ce Ucraina cere evacuarea de urgenţă a sutelor de civili şi militari adăpostiţi la combinatul siderugic Azovstal din Mariupol. Între timp, face înconjurul lumii povestea unei fetiţe salvate din mâinile ruşilor, după ce războiul a lăsat-o orfană.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- În ce să investim inteligent. Cum să punem banii să lucreze pentru noi
Din iadul războiului răzbate câte o rază de speranţă. Kira, o fetiţă de 12 ani, rămasă orfană după un atac al rușilor în Mariupol, la mijlocul lunii martie, şi-a regăsit în sfârşit bunicul. Drumul reîntâlnirii a fost lung. Kira a fost ea însăşi rănită în raid şi transportată la un spital al separatiştilor. Invadatorii au folosit-o pentru propagandă şi urmau să o trimită la un orfelinat din Rusia. Guvernul de la Kiev s-a implicat însă în salvarea ei. După o lună de eforturi diplomatice, Kira a fost transferată la Kiev, unde şi a regăsit bunicul şi a fost vizitată de preşedintele Zelenski.
Propagandiştii Kremlinului avertizează Europa
Tot în Mariupol, patronul unui club de noapte a devenit erou al rezistenţei. Mykhailo Puryshev a făcut şase drumuri în oraşul încercuit de ruşi pentru a duce medicamente şi provizii locuitorilor captivi. A reuşit chiar să evacueze 200 de oameni. "Am fost la adăposturi unde condiţiile erau cele mai grele, unde erau femei însărcinate şi femei cu copii. Le-am luat de acolo şi le-am dus în locul unde mă adăposteam eu de bombe", a declarat Mykhailo Puryshev, voluntar.
În timpul raidurilor, duba roşie a bărbatului de 36 de ani a fost avariată. El a scăpat doar cu o rană uşoară după ce a fost lovit de cioburi din parbriz. Rămaşi fără provizii de mâncare, apă sau medicamente, aproape două mii de militari continuă lupta din tunelurile de la combinatul siderurgic Azovstal. Peste 600 soldaţi sunt răniţi, însă trupele nu cedează în faţa invadatorilor şi încearcă să protejeze cei 1.000 de civili care li s-au alăturat în ultimul bastion din Mariupol. Rudele lor speră la un miracol ca la Dunkerque, în al doilea război mondial, când au fost evacuaţi aproape 330.000 de militari blocaţi în portul francez.
Kievul avertizează că într-o situaţie similară s-ar putea afla curând şi Harkovul, unde bombardamentele s-au intensificat după ce armata rusă s-a regrupat pe flancul de Est. Oficiali din ministerul de externe rus consideră dialogul dintre Moscova şi Washington îngheţat la nivel strategic după suplimentarea ajutorului militar oferit Ucrainei. Mai mult, propagandiştii Kremlinului avertizează că rachetele ruseşti pot ajunge în Marea Britanie, Franţa sau Germania în doar trei minute. Între timp, în mijlocul războiului o apariţie- surpriză. Angelina Jolie a ajuns în Ucraina alături de echipe ONU. Actriţa americană a fost surprinsă înr-o cafenea din oraşul Liov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰