Antena LIVE

Scandal în Bulgaria. Ministrul Energiei dezminte acuzaţiile potrivit cărora Bulgargaz a vândut României o cantitate de 60.000 de MWh de gaze naturale

Ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a dezminţit duminică acuzaţiile potrivit cărora noua echipă managerială de la furnizorul de gaze Bulgargaz a vândut României o cantitate de 60.000 de MWh de gaze naturale în conformitate cu o serie de tranzacţii convenite anterior, transmite Agerpres.

De la 07.02.2022, 10:28
Profimedia

Potrivit lui Alexander Nikolov, nu a fost vorba de o singură tranzacţie ci de 18 tranzacţii iar cantitatea totală de gaze vândută a fost de 37.600 de MWh şi nu de 60.000 de MWh. În plus, tranzacţiile nu s-au finalizat "în câteva secunde", ceea ce ar sugera că ar fi vorba de tranzacţii care au fost convenite anterior, ci pe parcursul unei zile iar toţi cei care au fost interesaţi în cantităţile suplimentare de gaze ale Bulgargaz au fost satisfăcuţi, a spus Nikolov.

"În acest moment concret şi în contextul unei situaţii internaţionale complexe, la reuniunea noastră de la Baku şi chiar înainte de debutul negocierii cu Gazprom Export pentru renegocierea termenilor contractelor pe termen lung, consider că astfel de acuzaţii venite din partea unor foşti miniştri ai Energiei, vicepremieri şi alte persoane politice, nu sunt nimic altceva decât un atac coordonat împotriva intereselor naţionale ale Bulgariei", a spus Nikolov.

Atacurile împotriva noii echipe manageriale de la Bulgargaz au venit din partea fostului ministru al Energiei, Rumen Ovcharov, care a atras vineri atenţia opiniei publice asupra tranzacţiilor încheiate de Bulgargaz şi a subliniat că noii manageri ai companiei de stat au acţionat la fel ca şi foştii directori, care au fost înlocuiţi pentru că au urmat interesele companiei în detrimentul interesului public.

Alexander Nikolov a răspuns că Bulgargaz are obligaţia de a menţine o situaţie echilibrată în aprovizionarea cu gaze iar vânzările de gaze pe piaţa liberă nu ar trebuit să fie ceva surprinzător. În plus, tranzacţiile încheiate vineri au fost făcute la "cel mai bun preţ" iar Bulgargaz a făcut un profit de peste 1,5 milioane leva, a adăugat Nikolov.

Ți-a plăcut acest articol?

bulgaria bulgargaz gaze naturale alexander nikolov
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024