"Și-am găsit-o cu altcineva, Daniel Neagoe îl chema!". Tânărul înșelat de iubită, care amenință că se aruncă de la etajul 5, își cântă amarul de la balcon
Tânărul s-a baricadat în apartamentul fostei iubite şi ameninţă că se aruncă de la etaj, în localitatea ilfoveană Chiajna, iese din când în când pe balcon şi cântă la chitară. "Și-am găsit-o cu altcineva, Daniel Neagoe îl chema", a cântat bărbatul rănit în amor, care s-a scuzat pentru linia melodică aleasă și pentru faptul că ține chitara atârnată de la etajul 5. "Trebuie să nimeresc acordurile, îmi pare rău, e dezacordată și e un pic cam greu s-o țin așa...", a spus el, de față cu echipajele de salvatori și martorii care stau cu ochii pe el.
De Daniel Murărescu la 21.03.2024, 15:32Alertă la doi paşi de Capitală. De câteva ore, un bărbat ameninţă că se aruncă de la etajul 5 al unui bloc din Chiajna. Individul s-a baricadat în casa fostei iubite de unde iese din când în când pe balcon să cânte la chitară.
În prezent, sunt mai mulţi negociatori care încearcă să-l convingă pe bărbat să iasă din casă. Sunt aici încă de la ora 10.00. Individul iese pe balcon, ameninţă că se aruncă şi intră înapoi în apartament.
Un tânăr ameninţă că se aruncă de la etaj, în Chiajna. Pompierii au pus perna gonflabilă
La faţa locului sunt şi echipaje de pompieri, care au pus deja o pernă gonflabilă. Se aşteaptă la cel mai rău scenariu, însă speră, totuşi, că îl vor convinge pe bărbat să coboare.
- Un tânăr s-a baricadat în apartamentul fostei iubite şi ameninţă că se aruncă de la etaj, în Chiajna. Iese...
- Tânăr de 22 ani, prins cu peste 200 de km/h într-o localitate din Cluj. A fost amendat pe măsură şi a rămas...
- Un tânăr de 23 de ani şi-a înjunghiat fostul coleg de liceu, pe o stradă din Baia Mare. Înger păzitor i-a fost...
Din informaţiile obţinute de reporterii Observator, acesta s-ar fi dat drept curier, intrând astfel în casa fostei iubitei. Din fericire, femeia a reuşit să iasă şi este acum în custodia poliţiştilor.
Însă, el a rămas în locuinţă şi ameninţă că se aruncă.