Antena LIVE

Şofer italian, prins cu peste o tonă de trufe negre pentru care nu avea acte, în judeţul Neamţ

Peste o tonă de trufe negre au fost confiscate de poliţiştii din Neamţ, după un control efectuat asupra unui vehicul condus de un cetăţean italian. Acesta nu avea documente legale pentru trufele transportate.

De la 19.07.2021, 18:00

În total au fost confiscate aproape 1.200 de kilograme de trufe negre, în valoare de aproximativ 600.000 de lei, pentru care nu existau documente legale.

Poliţia Română a anunţat, luni, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au oprit în trafic, duminică, un cetăţean italian de 40 de ani, care conducea o autoutilitară pe Drumul Naţional 15, în localitatea Alexandru cel Bun.

"În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului, poliţiştii au constatat faptul că acesta transporta trufe negre. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor şi cantitatea de trufe înscrisă în avizul de însoţire prezentat pentru control şi cea transportată, s-au făcut verificări. În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de poliţişti au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare", a arătat sursa citată.

Trufele au fost ridicate de poliţişti şi predate specialiştilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru furtul oricăror produse specifice ale fondului forestier naţional, faptă prevăzută de Legea 46 din 2008.

Ți-a plăcut acest articol?

trufe control poliţie confiscare
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024