Şofer român de TIR atacat cu suliţe şi macete de imigranţi, într-o parcare din Belgia
Un şofer român de TIR a fost atacat cu suliţe şi macete, noaptea trecută, într-o parcare de pe drumul dintre Liege şi Bruxelles, în Belgia.
De Alin Tarnovschi la 22.11.2019, 09:56Un şofer român de TIR a fost atacat cu suliţe şi macete, noaptea trecută, într-o parcare de pe drumul dintre Liege şi Bruxelles, în Belgia, de un grup de imigranţi africani care încercau să se urca în camion.
Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, în jurul orei 03.00, într-o parcare de pe E40, în zona Walshoutem.
Şoferul român dormea în camionul său, înmatriculat în Germania, când a fost trezit de zgomote care veneau din spatele remorcii.
Speriat, românul a pornit maşina şi a încercat să plece, însă imigranţii care încercau să se urce în remorcă, au început să arunce cu diferite obiecte în parbriz.
Astfel, aceştia au aruncat mai multe suliţe care s-au înfipt în parbrizul TIR-ului şi erau înarmaţi cu macete.
Şoferul român s-a salvat singur, Poliţia a ajuns după zeci de minute
Şoferul român de TIR a sunat la Poliţie pentru ajutor, însă până la sosirea poliţiştilor imigranţii au reuşit să fugă.
Potrivit jurnaliştilor de la nieuwsblad.be, în astfel de cazuri, care au început să se petreacă tot mai des, se intervine cu cel puţin două echipaje de Poliţie.
Totuşi, în cazul românului, un echipaj a ajuns câteva zeci de minute după apelul la numărul de urgenţă, în timp ce al doilea cel mai apropiat echipaj se afla la o distanţă de 65 de kilometri, în Anderlecht.