Şofer vitezoman, urmărire ca în filme în Capitală după ce a provocat un accident şi nu a vrut să oprească. A încercat să treacă peste poliţişti cu maşina
Un bărbat în vârstă de 50 de ani care a produs un accident în Capitală, dar nu a oprit mașina și a fost urmărit în trafic, a fost reținut după ce a încercat să treacă peste polițiști cu mașina.
De Redactia Observator la 18.11.2023, 13:07Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră au reținut joi un bărbat, în vârstă de 50 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului.
Poliția Capitalei a transmis, sâmbătă, că accidentul a avut loc în 10 noiembrie 2023, în jurul orei 10.30. Atunci, polițiști din cadrul Secţiei 24 Poliţie, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au recepționat pe stația de emisie-recepție, solicitarea unui echipaj din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, care se afla în urmărirea unui autoturism, după ce șoferul a fost implicat într-un accident rutier.
Întrucât autoturismul în cauză a fost observat de un echipaj din cadrul Secției 24 Poliție, s-a procedat la interceptarea și la încercarea de a-l opri în trafic, folosind semnalele acustice și luminoase, însă șoferul a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea.
„Ulterior, deși a fost oprit în dreptul unui imobil din Sectorul 5, șoferul a ignorat, și de această dată, dispozițiile polițiștilor, blocând portierele. Totodată, acesta a încercat să-și continue deplasarea, punând în pericol integritatea fizică a polițiștilor aflați lângă autoturismul său. Astfel, s-a procedat la spargerea geamului lateral al portierei stânga-față, moment în care șoferul a fost imobilizat și încătușat”, spun, sâmbătă, polițiștii rutieri, potrivit Mediafax.
- Mașină sport făcută praf, pe Calea Griviței. Șoferul vitezoman s-a înfipt cu bolidul în parapetul de pe...
- ANIMAŢIE. Greşeala poliţiştilor care au lovit o maşină pe contrasens, în timpul unei urmăriri în Mamaia. Cum...
- Maşină răsturnată în Mamaia, după un impact puternic cu o autospecială de Poliţie. Agenţii urmăreau un...
La fața locului s-a prezentat un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutieră, care l-a testat pe un bărbatul în vârstă de 50 de ani cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
Bărbatul a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, cazul a fost preluat de către Brigada de Poliție Rutieră București, în vederea continuării cercetărilor. Ulterior, în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 noiembrie 2023, a fost dispusă reținerea bărbatului, pentru de 24 ore. El va fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliție Rutieră - Biroul Cercetări Infracțiuni Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului