Antena LIVE

Curs valutar

Surse: Percheziții în Bihor și Satu Mare. Peste 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari. Unii au ajuns la spital, în stare gravă

13 percheziţii făcute marţi dimineaţă, în judeţele Bihor şi Satu Mare, inclusiv la o instituţie publică, într-un dosar vizând infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. Potrivit unor surse Observator, ar fi vorba de 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari din Consiliu Județean Satu Mare și DSP Satu Mare.

De la 16.11.2021, 11:14
WhatsApp
Surse: Percheziții în Bihor şi Satu Mare. Peste 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari. Sume uriașe descoperite Observator

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este  sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, anunţă DNA.

Angajați ai Consiliului Județean Satu Mare care au simulat vaccinarea au ajuns la spital, cu COVID 

Potrivit unor surse Observator, ar fi peste 2000 de certificate Covid false la centrul de vaccinare de la Vama Petea.Dosarul s-a deschis încă din septembrie. La percheziții s-au găsit sume uriașe. Șefa DSP Satu Mare susține că a fost informată la marți 7.15 dimineața despre percheziții, dar nu știe despre ce e vorba. La fel și prefectul de Satu Mare.  Toată ancheta a pornit în luna septembrie când angajați ai Consiliului Județean Satu Mare au ajuns cu Covid la spital, fiind în stare gravă, le-au mărturisit medicilor de unde au obținut certificatul de vaccinare.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

certificat covid dna fals vaccinare
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025