Suspiciune de crimă în Neamţ. Bărbat găsit fără viaţă, legat în propria casă. Un vecin l-ar fi torturat până la moarte
Un bărbat din localitatea Horia din judeţul Neamţ a fost reţinut de procurorii criminalişti după ce şi-ar fi ucis vecinul, în urma unui conflict care a izbucnit între cei doi.
De Redactia Observator la 06.12.2023, 13:48Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat că poliţiştii din Roman au fost sesizaţi miercuri dimineaţa, de către o femeie în vârstă de 53 de ani, cu privire la faptul că a descoperit un bărbat decedat, la locuinţa acestuia din localitatea Horia.
Poliţia investighează şi ipoteza unei torturi
“A fost informat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, fiind constituită echipă operativă formată din poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Roman şi Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti”, au precizat poliţiştii.
În cauză cercetările sunt continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ. Anchetatorii au menţionat că există suspiciuni de omor în acest caz. Conform informaţiilor transmise de reporterii Observator, suspectul ar fi un recidivist în jur de 30 de ani, care ieşise recent din închisoare şi care locuia din când în când în casa victimei. Bărbatul a fost găsit legat.