Tânăra judecătoare din Cluj găsită moartă în casă s-ar fi sinucis. Andrada Ștefana avea doar 32 de ani
O judecătoare din Cluj a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa din Gherla. Tânăra de 32 de ani nu a ajuns la serviciu, motiv pentru care colegii ei au sunat la 112. Se pare că judecătoarea ar fi murit în urma unei supradoze.
De Redactia Observator la 14.09.2023, 14:04Sinuciderea este varianta pe care o iau în calcul anchetatorii în acest caz.
Tânăra judecătoare din Cluj, moartă după o supradoză de medicamente
Potrivit unor surse, femeia în vârstă de 32 de ani ar fi luat o supradoză de pastile. Vorbim despre o combinație periculoasă între somnifere și antidepresive.
Cazul este în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
- Judecătoare de 32 de ani, găsită moartă în casa din Gherla. Colegii au dat alarma după ce femeia nu a ajuns la...
- Femeie moartă după ce a mâncat sardine într-un restaurant renumit din Bordeaux. Alte 12 persoane, internate...
- O tânără a murit la doar 28 de ani, împreună cu bebelușul din pântece. Rudele au luat la pumni paramedicii și...
Reamintim că judecătoarea a fost găsită fără suflare miercuri, 13 septembrie, la Gherla, în propria locuință. Colegii ei s-au alertat după ce nu a mai apărut la locul de muncă și nu răspundea la telefon, așa că au sunat la 112.
”La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 12.15, Poliția municipiului Gherla a fost sesizată despre faptul că o femeie de 32 ani, nu mai răspunde la telefon. S-a pătruns în locuința cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost găsită decedată în locuință. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului”, au transmis polițiștii clujeni.
Andrada Ştefana Pavel a fost numită în 2021 judecătoare la Gherla.
CSM, mesaj de condoleanțe după moartea judecătoarei din Gherla
În urma tragediei, CSM a transmis pe site-ul instituței un mesaj de condoleanțe:
"Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profundul regret pentru încetarea fulgerătoare din viaţă a doamnei PAVEL ANDRADA-ȘTEFANA, judecător în cadrul Judecătoriei Gherla şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!".