Antena LIVE

Curs valutar

Teribilism la volan. Un tânăr de 21 de ani din Vaslui a spulberat un copilaş de doar 9 anişori după ce a încercat o depăşire triplă

Teribilismul la volan face victime. O demonstrează un accident din comuna Iana, judeţul Vaslui, care putea evitat uşor dacă şoferul nu se lăsa condus de nevoia de adrenalină.

De la 20.02.2022, 16:16
WhatsApp
vremeanoua.ro

Potrivit Vremea Nouă, tânărul şofer în vârstă de 21 de ani, s-a angajat într-o depăşire triplă în comuna Iana. Mai exact, a vrut să depăşească un autoturism care la rândul său depăşea un vehicul staţionat. Pentru că nu mai avea fizic pe unde să treacă, maşina şoferului de 21 de ani a intrat pe marginea drumului unde era un copilaş de doar 9 ani.

Copilul a supravieţuit accidentului, dar s-a ales cu o fractură la piciorul drept şi a fost transportat la Spitalul de pediatrie "Sf. Ana". Şoferului i-a fost deschis dosar penal. "În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în care se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea evenimentului rutier", a declarat Mihaela Manoilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, pentru sursa citată.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident vaslui copil spital victima
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024