TIR încărcat cu cereale, spulberat de un tren între Paşcani şi Târgu Frumos. Zeci de călători s-au autoevacuat
Accident feroviar în judeţul Iaşi, între Paşcani şi Târgu Frumos. Şoferul unui autocamion a fost la un pas de moarte ieri, după ce nu s-a asigurat înainte de a traversa calea ferată.
De Redactia Observator la 13.07.2024, 09:39În urma impactului, remorca autovehiculului încărcată cu cereale s-a răsturnat pe şosea.
Camion izbit de tren, în Iaşi
30 de călători s-au autoevacuat şi au plecat pe jos, spre gară, în timp ce alţi 60 de pasageri au rămas în vagoane şi au primit apă de la forţele de intervenţie.
"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 12 iulie 2024, în jurul orei 12:30, ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între stațiile Târgu Frumos și Ruginoasa, s-a produs lovirea unui autotren încărcat cu cereale de către trenul R 5605, la km 17+200. Din informațiile transmise de la fața locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul R 5605 Iași - Suceava Nord nu au fost răniți, însă urmare acestui incident rutier s-a produs avarierea locomotivei și un deranjament la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, pe ambele fire de circulație de la Pașcani la Târgu Frumos. Până la repunerea sub tensiune a liniei de contact, într-o primă etapă pe firul II, următoarele 4 trenuri Regio - R 11462 (Suceava Nord - Iași), R 6441 (Iași - Pașcani) și R 5604 (Suceava Nord - Iași) - vor staționa temporar în gările adiacente, acestea urmând să fie reînscrise în circulație după finalizarea intervențiilor necesare pentru restabilirea sistemului de alimentare cu energie electrică a liniei de contact. Menționăm faptul că, până la sosirea locomotivei de ajutor pentru trenul R 5605, personalul SRCF Iași intervine cu o drezină pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact pe firul II, astfel încât să asigurăm continuitate în trafic pentru trenurile staționate temporar, trenul R 5605 urmând a fi reînscris în circulație după sosirea locomotivei de ajutor. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Iași depune toate eforturile pentru reluarea traficului feroviar în condiții normale, în cel mai scurt timp", au transmis, ieri, reprezentanţii CFR SA.
Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie să fie transportată la spital.