Traficul a fost paralizat în Ilfov, iar mai multe localități au rămas fără curent din cauza unui transport de sute de tone. Cozile de mașini s-au întins pe câțiva km
Mai multe şosele din Ilfov au fost blocate seara trecută, iar mai multe localități au rămas fără curent electric din cauza unui transport agabaritic. Traficul a fost restricționat mai bine de cinci ore în judeţ, iar cozile formate s-au întins pe câţiva kilometri. Convoiul cu cele două rezervoare uriaşe ar trebui să ajungă în trei zile în județul Prahova.
De Redactia Observator la 22.09.2022, 08:38Două camioane care transportă camere de coxare au plecat seara trecută din Ilfov. Cu o lățime de şapte metri, înălțime de opt metri şi masa de 364 de tone fiecare, mastodonţii vor avea un traseu dificil de parcurs până vor ajunge în comuna Brazi, din judeţul Prahova. Traficul rutier a fost blocat timp de câteva ore pe mai multe artere de lângă Capitală.
George Niţă, director: Avem dificultăţi legate de trecerea peste autostrada A2, care va fi blocată, pentru că nu avem loc să trecem pe sub autostrada A2.
Şofer: Stau de o oră şi ceva aici, degeaba. Mă afectează fiindcă trebuia să ajung mai devreme, dar acum nu avem ce să facem.
Din cauza înălţimii cuptoarelor, furnizorii de electricitate au fost nevoiţi să deconecteze cablurile de pe fiecare stâlp de la marginea şoselelor pe unde a trecut transportul. Mai multe localități au rămas fără curent electric mai bine de şapte ore.
Nicu Boruz, director logistică: Având în vedere că vorbim de o înălţime de peste opt metri, se vor demonta aproape toate firele de la electrica şi firmele de cablu. Practic sunt afectate toate localităţile pe unde trecem.
Din cauza gabaritului depăşit, un semafor a fost avariat, iar mai mulţi parapeţi metalici şi semne de circulaţie au fost demontate. Cuptoarele rotative vor fi folosite pentru procesarea produselor petroliere. Un alt convoi, format din alte două astfel de camioane, va pleca luni către Prahova.