Tragedie înainte de Crăciun! Doi oameni au murit și patru sunt răniți, după ce două maşini s-au ciocnit, pe DN 6, în Dolj
Doi oameni au murit şi alți patru sunt răniți, în urma unui accident rutier petrecut vineri seară în judeţul Dolj.
De Redactia Observator la 22.12.2017, 22:38Doi oameni au murit şi alți patru sunt răniți, în urma unui accident rutier petrecut vineri seară în judeţul Dolj.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, la un accident rutier petrecut pe DN 6, la ieşirea din Işalniţa către Filiaşi, după ce două maşini s-au ciocnit, una dintre acestea răsturnându-se.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de descarcerare, autospeciala de transport victime multiple, ambulanţe ale Serviciului Judeţean şi echipaje SMURD.
În urma impactului, două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, victimele fiind conştiente în momentul preluării de către echipele medicale.
Din cauza accidentului, circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat cu dificultate timp de câteva zeci de minute, alternativ pe un fir, în ambele sensuri.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.