Un bărbat din Vâlcea s-a sinucis sub ochii partenerei însărcinate. Cuplul mai avea o fetiţă de doar câţiva ani
Un bărbat de 31 de ani din Vâlcea şi-a pus capăt zilelor în această dimineaţă chiar sub ochii partenerei sale. Femeia, însărcinată în 9 luni, nu a putut face nimic pentru a opri gestul extrem. Salvatorii sosiţi la locul incidentului nu au putut decât să constate decesul.
De Cristina Oprea la 25.03.2022, 18:29Au fost scene şocante în această dimineaţă. Ca să ajungă în locul de unde s-a aruncat a trebuit să urce un etaj. Soţia a încercat disperată să îl oprească. Oamenii care locuiesc în bloc au auzit de la primele ore ţipete pe casa scării şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
Soţia acestuia suferea un atac de panică. Femeia este însărcinată în luna a opta sau a noua, apreciază vecinii, care nu ştiu multe despre cuplul care se mutase de curând în respectivul bloc. Cei doi mai aveau o fetiţă de doar câţiva ani. Ancheta este abia la început.