Un șofer de 19 ani a provocat carnagiul din Satu Mare, unde au murit doi oameni, unul carbonizat
Un șofer de 19 ani a provocat carnagiul din Satu Mare, unde au murit doi oameni, unul carbonizat. Un asistent medical de pe o salvare în misiune a pierit și el, în vreme ce șoferul care a provocat totul n-a pățit nimic.
De Cosmin Stăniloiu la 07.09.2020, 14:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Tânărul șofer n-a acordat prioritate ambulanței aflate în misiune.
- Un muncitor de 34 de ani dintr-o camionetă a ars de viu.
Un asistent SMURD și un alt bărbat au murit într-un teribil accident de circulație care a avut loc luni de dimineață în Satu Mare. O ambulanță în misiune a fost lovită frontal de o camionetă în care erau 5 oameni, după care camioneta s-a apris, iar unul dintre pasageri a murit carbonizat.
Accidentul, care a avut loc pe DN19, între Ciuperceni și Livada, a fost provocat de un șofer de 19 ani care circula cu viteză în spatele camionetei în care erau 5 muncitori ai unei firme de construcții, care se duceau la lucru. Din sens opus, dar pe contrasens, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune venea o ambulanță plecată în misiune.
Șoferul camionetei a tras pe dreapta pe acostament pentru a face loc ambulanței și a oprit, moment în care a fost lovit în plin, din spate, de autoturismul condus de tânîrul de 19 ani.
Camioneta a fost proiectată direct în ambulanță, lovindu-se frontal de aceasta, în vreme ce autoturismul tânărului de 19 ani a ricoșat în dreapta, pe câmp, iar șoferul a scăpat fără vreo rană.
Camioneta s-a aprins imediat după impact și patru dintre ocupanți au ieșit singuri, în vreme ce al cincelea, un bărbat de 34 de ani, a rămas încarcerat și a murit carbonizat. Șoferul ambulanței a suferit și el răni grave, în vreme ce Victor un asistent SMURD de 37 de ani a decedat.