Un șofer de 19 ani s-a înfipt cu BMW-ul într-o casă din Halmeu. Mașina a trecut prin zid și a ajuns în dormitorul oamenilor
Un șofer în vârstă de 19 ani s-a înfipt cu un autoturism BMW într-o casă de pe marginea drumului, după ce a pierdut controlul volanului. Accidentul, care putea avea urmări tragice, s-a produs în Ajunul Crăciunului, la Halemu, în Satu Mare.
De Veronica Micu la 25.12.2022, 12:56Alarma a fost dată aseară, în jurul orei 21.00. Un apel la 112 anunţa că în localitatea Halmeu, pe DN 1C a avut loc un accident rutier. O mașină, în care se aflau doi tineri, ieșise pe carosabil și intrase cu viteză într-o casă de pe marginea drumului.
"Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, în localitatea Halmeu. Din primele informații mașina a ieșit de pe partea carosabilă, oprindu-se intr-o casă de locuit. La fața locului intervine o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare, din cadrul SVSU Turț și un echipaj de prim ajutor. S-a solicitat si sprijinul Electrică. În mașină se aflau 2 persoane de sex masculin, dintre care una a fost preluată de către echipajul de prim ajutor cu fractură la picior", a transmis ISU Satu Mare, imediat după accident.
Cauza accidentului de la Halmeu, neatenția șoferului
Impactul a fost atât de puternic, încât, zidul s-a prăbușit parțial, fiind afectată întreaga structura a casei. Conform primelor verificări ale polițiștilor sătmăreni, șoferul de 19 ani ar fi pierdut controlul asupra direcției mașinii din cauza neatenției.
- Maşină făcută zob la Vărăşti, în Giurgiu: Trei persoane, între care o fată de 17 ani, au ajuns de urgenţă...
- Starea victimelor accidentului de la Pasajul Unirii: 5 din 13 pacienţi vor fi externaţi de la Bagdasar Arseni....
- Tragedie în prima zi de Crăciun. O bătrână, care se întorcea de la tămâiat, a fost lovită în plin de o...
"La data de 24 decembrie a.c., în jurul orelor 20.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 1C, pe raza localității Halmeu, posibil cu victimă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, din localitatea Gherța Mare, care se afla la volanul unui autoturism, pe fondul altor preocupări de natură a distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un imobil situat pe aceeași stradă. Din producerea evenimentului rutier a rezultat rănirea unui tânăr de 21 de ani, pasager în autoturism, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", au informat și reprezentanții IPJ Satu Mare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
- Articole realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Simona Vasiac -