Un tânăr de 20 de ani s-a înecat în râul Siret, la Berești. Pompierii l-au găsit în doar 5 minute, dar era prea târziu
Un tânăr de 20 de ani a murit înecat în râul Siret, pe raza localității Berești din județul Suceva. Intrase în apă să se scalde însă a fost prins de curenți și nu a mai reușit să iasă la mal. Pompierii suceveni au intervenit imediat la fața locului cu o barcă pneumatică și l-au scos din ape pe băiat, însă acesta nu mai dădea semne de viață. S-au încercat manevrele de resuscitare, însă fără succes. Tânărul a fost declarat decedat.
De Daniel Murărescu la 30.07.2021, 17:33"Persoană înecată în Râul Siret, pe raza localității Berești. Au intervenit pompierii militari suceveni, cu o barcă pneumatică și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă). După aproximativ 5 minute de la începutul căutărilor, trupul persoanei înecate a fost găsit, recuperat și adus la mal. Personalul medical l-a preluat și a început imediat manevrele de resuscitare. Misiunea este în dinamică", au transmis, inițial, pompierii din Suceava.
Din nefericire, tânărul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, iar paramedicii au fost nevoiți să constate decesul, transmite Andreea Petrescu, reporter Observator.
Tragedie și Gorj. Trei oameni înecați în râul Motru
O mamă şi-a însoţit ieri fiii la scăldat, pe Motru, într-o zi toridă. Copiii au dispărut sub apă, la un moment dat, iar femeia a sărit să-i scoată la mal. Doar unul dintre băieţi a fost salvat de un vecin. Mama şi cel de-al doilea copil, dar şi vecinul care le-a sărit în ajutor, au fost furaţi de curenţii puternici şi au sfârşit înecaţi.
Mama, în vârstă de 30 de ani, a mers cu cei doi fii ai săi la scăldat. Copiii au ajuns la un moment dat într-un loc unde apa depășea 2 metri adâncime, iar mama a sărit imediat după ei, dar nici ea nu a reuşit să mai iasă la suprafaţă. Un bărbat în vârstă de 81 de ani, care scotea apă cu motopompa din râu, a văzut întreaga scenă şi a sărit în ajutor. A apucat să-l scoată din apă pe cel mic, după care a fost luat de curenţi.
"Cred că s-a băgat după ea şi după copil. El ce să facă la 81 de ani. Copii au făcut baie exact lângă motopompa mea. Am întins furtunele și l-am lăsat aici. În altă parte era multă lume", a declarat Cristian Rodică, fiul bătrânului decedat. "Au venit să facă baie după căldura asta şi puteau să facă baie aici, jos, dar ce o fi zis? Că trece lumea pe aici, că îi vede că fac baie şi...", a declarat un alt vecin.
Un copil de 9 ani, mama lui și un bătrân au sfârșit în apă
Echipajele de salvare au sosit la faţa locului imediat. Pe copil l-au găsit prima dată şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără vreun rezultat. Pe mamă şi pe bătrân i-au găsit mai târziu, fără semne vitale. "Am ajuns aici, am găsit cele trei persoane, dintre care un bătrân în vârstă de 81 de ani, un copil de 9 ani și o femeie de 30 de ani. Toţi decedaţi", a declarat Vasile Vintilescu, SAJ Gorj. "La faţa locului au fost direcţionate două ambarcaţiuni şi un echipaj SMURD din cadrul instituţiei noastre, precum şi 2 echipaje din cadrul SAJ Gorj", a precizat şi Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj.
Până şi primarul localităţii i-ar fi sfătuit pe copii, dar şi pe părinţi să nu mai meargă la scăldat în astfel de zone. "Probabil au venit să se răcorească. Nu îmi pot da seama ce au căutat. Eu la fiecare sfârșit de an școlar le-am spus să nu vină la scăldat. S-a întâmplat o mare nenorocire", a declarat Florinel Ţuilă, primarul din Cătunele. Foarte mulţi localnici ies la scăldat în zilele caniculare, pentru a se răcori, însă puţini sunt atenţi şi la pericole.