Un tânăr de 23 de ani, urmărit internaţional pentru trafic cu migranţi, a fost prins în judeţul Olt. Ce au găsit poliţiştii în maşina fugarului
O altă urmărire ca-n filme a avut loc în judeţul Olt, acolo unde un tânăr de 23 de ani, urmărit internaţional pentru trafic cu migranţi, a fost prins de poliţiştii români. Bărbatul, aflat la volanul unei maşini, a fost oprit cu ajutorul unui dispozitiv de blocare a roţilor, în timp ce se îndrepta spre Slatina.
De Redactia Observator la 28.10.2022, 13:30În mașina fugarului au fost găsite două seturi de plăcuțe de înmatriculare, mai multe telefoane mobile, un spray iritant lacrimogen, un cuțit și o rozeta metalică de tip box.
Bărbatul urmează să fie predat autorităţilor din Ungaria, ţară care a emis pe numele său un mandat european de arestare.