Un tânăr din Galați s-a înfipt cu mașina în gard, după ce a fugit de polițiști. Era băut și avea și permisul suspendat
Un bărbat de 34 de ani din judeţul Galaţi a ajuns în arest preventiv, după ce a urcat la volan băut şi cu permisul de conducere suspendat, şi a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, intrând cu autoturismul într-un gard, a informat IPJ Galați.
De Redactia Observator la 25.04.2024, 15:37"La data de 20 aprilie, în jurul orei 23,30, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au efectuat semnal regulamentar de oprire, pentru control în trafic, conducătorului auto aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe raza satului Fundeanu, comuna Drăguşeni, din judeţul Galaţi. În momentul în care poliţiştii au efectuat semnalele de oprire a autoturismului, acesta şi-a continuat deplasarea în viteză, provocând avarierea gardului împrejmuitor al unor proprietăţi. Ulterior, conducătorul auto a abandonat autoturismul, continuându-şi deplasarea în fugă, pe jos, până când a ajuns în dreptul unui imobil al cărui gard l-a sărit. După câteva minute, din imobilul respectiv a ieşit o femeie, care a declarat că ea este cea care a condus autoturismul respectiv", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Galaţi.
Bărbatul avea permisul de conducere suspendat
Din verificări a rezultat că bărbatul care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor are vârsta de 34 de ani, domiciliază în aceeaşi localitate, la imobilul menţionat, împreună cu soţia sa, în vârstă de 31 de ani. De asemenea, poliţiştii au stabilit că acesta are permisul de conducere suspendat, refuzând în acelaşi timp prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi instigare la mărturie mincinoasă.
În data de 23 aprilie, faţă de bărbat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în data de 24 aprilie, Judecătoria Târgu Bujor a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.