Victimele Holocaustului, comemorate în toată lumea. Supravieţuitorii au evocat tragedia pe care nu o pot uita
Ceremonii emoţionante au marcat, în numeroase ţări ale lumii, Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Supravieţuitorii lagărelor naziste au evocat tragedia pe care nu o pot uita. Iar liderii politici s-au angajat să combată antisemitismul care, în multe locuri, pare să fie din nou în ascensiune.
Victimele holocaustului sunt comemorate la data la care a fost eliberat, în 1945, cel mai sinistru lagăr de exterminare, cel de la Auschwitz. Acum, clerici ai mai multor religii s-au rugat împreună pe locul fostului lagăr, într-o ceremonie transmisă pe internet în toată lumea.
Milioane de oameni, ucişi la Auschwitz
Milioane de bărbaţi, femei şi copii, în majoritate evrei, au fost ucişi la Auschwitz şi în celelalte lagăre naziste. Astăzi, însă, după mai bine de şapte decenii, ororile de atunci încep să fie uitate, iar unele voci chiar le neagă.
Antonio Gutterres: Ceea ce vedem astăzi trebuie să ne îngrijoreze şi să ne îndemne la acţiune: o relansare a negării Holocaustului, încercări de a rescrie istoria, eforturi de a "albi" şi de a reabilita persoane care au comis crime împotriva umanităţii.
- Ziua Holocaustului: Preşedintele parlamentului israelian, în lacrimi după discursul din Bundestag, la rugăciunea...
- Klaus Iohannis: Pandemia a amplificat virulența atacurilor antisemite. Să nu rămânem martori tăcuţi în faţa...
- Dosar penal pentru AUR, acuzat de minimalizarea Holocaustului. Procurorii s-au autosesizat
Ziua Comemorării omagiază şi victimele altor genocide din ultimele decenii, din Cambodgia, Rwanda sau Bosnia. Ceremonii memoriale au avut loc, între altele, la Parlamentul European, în Camera Comunelor de la Londra şi în numeroase capitale şi oraşe mari ale Europei.
Coroane depuse și la București
La Bucureşti, ambasadorul Israelului, supravieţuitori ai lagărelor şi membri ai comunităţii evreieşti au depus coroane şi au aprins lumânări la memorialul Holocaustului.
Preşedintele parlamentului din Israel a depus o coroană de flori la memorialul victimelor Holocaustului din Berlin, alături de şeful statului german. Invitat într-o sesiune solemnă a Bundestagului, demnitarul israelian nu şi-a putut stăpâni lacrimile când a citit rugăciunea evreiască pentru morţi.