Virgil Musta, după recordul de infectări: „E momentul ca fiecare persoană cu care ne întâlnim să fie considerată pozitivă”
Medicul Virgil Musta susține că trebuie să începem să considerăm pozitive toate persoanele cu care intrăm în contact, având în vedere creșterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19 din România.
De Ana Maria Ghiarasim la 01.10.2020, 09:06- Virgil Musta pune creșterea numărului de cazuri noi pe seama contactelor, nu a focarelor.
- Medicul mai spune că putem stopa răspândirea coronavirusului doar prin respectarea regulilor de protecție sanitară și de distanțare socială.
Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a afirmat că nu focarele sunt cele care au dus la creșterea numărului de cazuri noi, ci contactul cu persoanele din jurul nostru.
“Suntem într-o perioadă a fazei comunitare a epidemiei. Asta înseamnă că nu atât focarele produc cazurile, ci contactul cu persoanele din jurul nostru pe care nu le știm sau, chiar dacă știm că sunt contaminate, neglijăm în a ne feri. (....) Cred că e momentul în care fiecare persoană cu care ne întâlnim să fie considerată pozitivă”, a declarat Virgil Musta la Antena 3.
Virgil Musta mai spune că putem stopa această răspândire doar prin respectarea regulilor de protecție sanitară și de distanțare socială, în caz contrar numărul cazurilor va crește în continuare.
“Numărul de cazuri va crește tot mai mult, dacă nu vom fi fiecare responsabil de sănătatea noastră, dacă nu vom fi mai atenți cu măsurile de distanțare socială, purtarea măștii și igiena tegumentelor. Și bineințeles, să evităm zonele aglomerate, activitățile unde se adună oameni, pentru că altfel nu vom trece cu bine această situație. În sensul că nu vom mai avea unde să internăm pacienții și pacienții nu vor mai beneficia de asistență medicală calificată”, a declarat Virgil Musta.
Citește și: