Zi istorică la colegiul ”Calistrat Hogaș" din Piatra Neamţ. Elevii au vorbit în timp real cu astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională!
Bucurie până la stele pentru elevii unui colegiu din Piatra-Neamţ! Pasionaţi de fizică şi astronomie, tinerii au avut ocazia să comunice cu Staţia Spaţială!
De Redactia Observator la 26.10.2017, 22:54Bucurie până la stele pentru elevii unui colegiu din Piatra-Neamţ! Pasionaţi de fizică şi astronomie, tinerii au avut ocazia să comunice în timp real cu astronautul italian Paolo Nespoli, care orbitează în jurul pământului pe Staţia Spaţială Internaţională.
Este o zi istorică la colegiul „Calistrat Hogaș" din Piatra Neamţ. Elevii vorbesc cu unul dintre idolii lor: astronautul Paolo Nespoli.
Încă din copilărie aceşti elevi visează să exploreze universul. Astăzi visul lor este pe jumătate împlinit.
Toate curiozităţile ajung în timp real la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, printr-o staţie radio. Iar Paolo este dornic să-şi facă prieteni.
Experienţa este menită să le trezească elevilor interesul pentru fizică şi astronomie. Iar liceenii din Piatra Neamţ sunt mândri că au fost aleşi să reprezinte România.
Cu echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională a dialogat chiar şi Papa Francisc.