Abramovici, intoxicat de la o grenadă care a explodat lângă el. Noi detalii despre presupusa otrăvire a miliardarului rus
Presupusa intoxicaţie a oligarhului rus Roman Abramovici a fost cauzată de o grenadă cu gaze lacrimogene care a explodat în apropierea sa când se afla la Kiev, nu de o otrăvire, potrivit relatărilor de joi ale mai multor mass-media turce, citate de agenţia EFE.
De Redactia Observator la 31.03.2022, 20:49Atât cotidianul turc Haberturk, cât şi postul CNN Turk au asigurat că simptomele de iritaţie ale pielii şi ochilor şi pierderea temporară a vederii suferite de Abramovici au fost provocate de acea grenadă care a explodat în timp ce Abramovici ieşea din clădirea unde avusese o discuţie cu oficiali ucraineni, în cadrul acţiunii sale de mediere în războiul ruso-ucrainean, notează Agerpres.
Abramovici a plecat imediat apoi la Ankara, unde a fost tratat în spital. Cotidianul Haberturk mai scrie că nu este clar dacă grenada a explodat accidental ori a fost declanşată pentru a sabota negocierile. Cotidianul Wall Street Journal a scris luni că Abramovici a avut "simptome ale unei posibile otrăviri" după participarea la o reuniune la Kiev pe 3 martie. El a participat marţi la Istanbul ca membru al delegaţiei ruse la noua rundă de negocieri între Moscova şi Kiev.