Alegeri în Turcia: Kemal Kilicdaroglu, omul care va încerca să-l învingă pe Erdogan, după 20 de ani de "domnie"
Alianţa formată din şase partide de opoziţie din Turcia l-a desemnat luni pe Kemal Kiliçdaroglu, liderul principalei sale formaţiuni, să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale din 14 mai pe şeful statului Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de 20 de ani, relatează AFP, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 06.03.2023, 22:31"Kemal Kiliçdaroglu este candidatul nostru la preşedinţie", a declarat Temel Karamollaoglu, liderul Partidului Felicity, în faţa unei mulţimi reunite în faţa sediului partidului său din Ankara, unde liderii celor şase partide s-au întrunit luni. Liderii celorlalte cinci partide ale Alianţei, între care Kiliçdaroglu, s-au aflat alături de el în momentul anunţului.
Alegeri pe 14 mai în Turcia
Alegerile prezidenţiale şi legislative au fost menţinute la data programată, 14 mai, în pofida cutremurului din 6 februarie care a ucis peste 46.000 de oameni şi a devastat zone întregi din sudul şi sud-estul ţării.
Kemal Kiliçdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat) din 2010, a promis că va reveni la un cadru democratic dacă va fi ales în mai. "Vom stabili împreună cu toţii puterea moralei şi a dreptăţii", a spus Kiliçdaroglu. "Noi, ca Alianţă a naţiunii, vom conduce Turcia pe baza consultării şi a compromisului", a adăugat el. "Legea şi justiţia vor prevala", a subliniat el.
- Turcia reia negocierile cu Suedia privind NATO, dar susţine că nu a făcut "paşi satisfăcători" pentru aderare....
- Fanii lui Fenerbahce și Beşiktaş cer demisia guvernului turc după cutremurul devastator. Zeci de mii de jucării...
- Cum încearcă marile puteri ale NATO să încurajeze începerea negocierilor de pace dintre Ucraina şi Rusia....
Sondajele de opinie au indicat că alianţa de opoziţie este bine plasată pentru a-i înfrunta pe Erdogan şi Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la putere, în alegeri.
Guvernul lui Erdogan s-a confruntat cu critici majore pentru modul în care a gestionat răspunsul de urgenţă la cutremur, în contextul în care deja se aştepta ca preşedintele turc să se confrunte cu cea mai mare provocare electorală în cele două decenii la putere din cauza faptului că inflaţia galopantă a afectat standardul de viaţă.